A scris istorie pentru CFR Cluj și acum a agățat oficial ghetele în cui. Culio își dorește un meci de retragere în Gruia

Argentinianul Juan Emmanuel Culio s-a retras oficial din activitatea sportivă și a declarat că își dorește să revină la Cluj pentru fani și pentru un meci de retragere pe terenul campioanei CFR Cluj, unde s-a consacrat ca și fotbalistic profesionist și unde a câștigat 13 trofee și 6 campionate.

„Gata, s-a terminat! Mi-am pus ghetele în cui, cum spuneți voi. Eram foarte obosit psihic și intenția mea era să mă retrag de la CFR. Asta s-a și întâmplat până la urmă, chiar dacă nu exact cum mi-aș fi dorit. Le sunt recunoscător României și Clujului pentru că mi-au dat șansa să evoluez în Champions League și să fac pasul spre campionate mai puternice, precum cele din Spania sau Turcia. Le mulțumesc și foștilor mei coechipieri, Cadu, Peralta, Tony, Dani, Camora și multor altora! M-au făcut un jucător mai bun și o persoană mai bună.

Îi sunt foarte recunoscător și lui Dan Petrescu, care m-a învățat multe lucruri pe care nu le știam. Adevărul e că Petrescu a fost, în fotbal, ca un tată pentru mine. Chiar și când ne mai certam sau discutam în contradictoriu, întotdeauna o făceam ca un fiu cu tatăl său”, a spus Culio pentru Gsp.ro.

Meci de retragere la CFR pentru Culio?

„Voi reveni la Cluj pentru fani, sper că pentru un meci de retragere. Când am venit ultima oară în România familia rămăsese în Argentina. Erau momente foarte grele pentru noi. Nu mi-a plăcut deloc. Am rezistat doar trei-patru luni și m-am întors.

Adevărul e că ultimii doi-trei ani au fost extrem de dificili. Mulțumită familiei și lui Dumnezeu am reușit să depășim momentul și să încercăm să mergem înainte”, a explicat Culio.

Culio este de părere că CFR ar merita mai mult respect.

„Cred că CFR nu e văzută și evaluată la adevărata valoare. Întotdeauna e vorba de Steaua, Craiova, Dinamo și altă echipă, abia apoi vine CFR. Nu înțeleg de ce se întâmplă asta.

CFR a demonstrat în toți acești ani în Liga Campionilor, în Europa League, are multe trofee câștigate. Ar trebui să fie mult mai respectată și e valabil și în cazul lui Petrescu. Lumea zice că stilul CFR-ului nu e spectaculos, însă CFR câștigă întotdeauna cu jocul acesta”, a mai spus Culio.

Argentinianul are 240 de meciuri pentru CFR Cluj, în care a dat 31 de goluri și a reușit 34 decisive.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *