Sâmbătă, 5 noiembrie, selecționata feminină de handbal joacă primul ei meci în cadrul celei mai importante competiții europene la nivel de selecționate, contra Țărilor de Jos.
Este a 14-a prezență a României în cadrul turneului, singura dată când „tricolorele” au absentat a fost la competiția din 2006, organizată de Suedia.
Obiectivul pe care și-l propunere selecționerul, Florentin Pera, este calificarea în grupele principale ale turneului.
Pornim cu a doua șansă sâmbătă
România întâlnește Țările de Jos, în primul meci din grupă, sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 21:30. Naționala noastră este cotată cu șansa a doua în această partidă. Chiar dacă nu are o istorie așa bogată ca a noastră la nivel de selecționate, Țările de Jos, au impresionat la ultimele europene, terminând pe podium la două din precedentele trei ediții. În schimb, România a obținut cel mai slab rezultat din istorie, locul 12, la precedentul european.
În cadrul grupei, România urmează să mai întâlnească selecționatele Franței ( luni, 7 noiembrie, ora 21:30) și Macedonia de Nord ( miercuri, 9 noiembrie, ora 19:00).
Primele trei clasate din fiecare grupă își asigură prezența în grupele principale ale turneului final care se desfășoară, în premieră, în trei țări : Slovenia, Muntenegru, Macedonia de Nord.
Tudor Moisa