Alexandru Chipciu a avut un discurs extrem de dur după înfrângerea suferită de Univesitatea Cluj la Craiova, scor 5-0. Acesta s-a declarat extrem de dezamăgit de evoluția echipei sale.
„Probabil am intrat foarte relaxați în meci, am crezut că e un meci ușor. Nu știu ce să zic. Ne-am trezit cu 0-5 și e o mare umilință, e clar. Sincer, m-am și plictisit de mine să vorbesc la televizor, mă enervează rău de tot să mă văd așa.
Nu știu dacă e ok pentru colegii mei, pentru că spun niște lucruri… Parcă momentul ăsta mă enervează rău de tot. Fotbalistic, ce să zic? M-am simțit abuzat fotbalistic în seara asta.
Așa n-am mai trăit. Dacă aveam 20 de ani azi, cred că luam 3 cartonase roșii. Înnebuneam să îi văd cum joacă mingea cu călcâiul și ne dau balonul printre picioare.
Ce pot să zic e că îmi doresc să prindă play-out-ul, nu ca să le doresc răul, dar mai vreau să jucăm cu ei. Mă duc acasă și în loc să visez copii și căței, o să-i visez pe Bauza și Bahassa în seara asta”, a declarat, printre altele, Chipciu, la Digisport.
