Într-o intervenție telefonică la un post local, primarul Emil Boc debordează de optimism înaintea partidei Universității Cluj cu Farul Constanța.
Edilul Clujului crede că în ciuda formei bune a trupei lui Hagi și a poziției de lider, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău pot obține un rezultat pozitiv.
„Nu vom pierde astăzi. Săptămâna trecută am fost la stadion și am făcut semnul victoriei, care a însemnat că vom câștiga cu 2-0, dar și că vom câștiga următoarele două meciuri. E important că echipa a reușit să își mențină avantajul și cu Hermannstadt.
Au fost două victorii extrem de prețioase și am încredere că băieții lui Neluțu Sabău pot să nu piardă azi. Farul are prima șansă, e lider, merge bine. Dar cu resursele pe care le are, Sabău poate face față tăvălugului și putem să nu pierdem.
Am încredere în Radu Constantea, în management, în jucători. Vor avea parte de o susținere financiară care să le asigure stabilitatea. E foarte important ca un club să știe că are stabilitate financiară, că salariile se plătesc. La Cluj acest lucru se respectă”, a declarat Boc la ZIUA Live.
Boc așteaptă cu interes derby-ul Clujului
Primarul Emil Boc a mai precizat că așteaptă cu nerăbdare confruntarea din derby-ul Clujului, dintre Universitatea și CFR. Acesta susține că vrea un meci în care respectul și fair-play-ul să fie puse pe primul loc.
„E important să nu pierdem cu Farul. Pentru meciul cu CFR ne împărțim în două trupe, fiecare știe pe cine susține.
Când suntem în afară suntem toți pentru Cluj, ne bucurăm de succesele ambelor. CFR-ului îi urăm succes să câștige titlul. Îmi doresc că ei să aducă titlul la Cluj. Când jucăm între noi, avem respect și fair-play”, a spus primarul.