Sabău vrea în finala Cupei României după victoria cu Hermannstadt din „sferturi”

Universitatea Cluj s-a impus cu scorul de 2-1, în deplasare, pe terenul formației FC Hermannstadt, în sferturile Cupei României și a obținut calificarea în semifinale.

Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău a ținut să le mulțumească elevilor săi pentru evoluția din meciul câștigat cu Sibiu și se gândește chiar la o finală a Cupei României, acolo unde ar putea da peste formații precum CFR Cluj, FC Argeș, Sepsi sau CS Mioveni.

„Cred că am jucat bine, de aceea am reușit să revenim. Am avut posesie, am jucat repede. În a doua repriză am făcut niște schimbări. Am reușit să egalăm. I-am recuperat pe Nistor, Thiam, Filip și sper să nu avem accidentați după acest meci. Jucătorii au fost foarte inspirați și au avut încredere că pot întoarce rezultatul.

Noi credem, vrem să jucăm în finală. Este obiectivul oricărei echipe care ajunge până aici. Pentru mine este foarte important, la fel și pentru jucători, suporteri. E mai ușor pentru mine să-i motivez. Ne bucurăm cât trebuie, dar vrem să pregătim următorul meci din campionat”, a declarat Sabău la finalul jocului de la Sibiu.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *