Universitatea Cluj continuă campania de transferuri și a ajuns la un acord și cu jucătorul crescut în pepinierea clubului, Andreias Calcan, care revine astfel acasă la 29 ani, după șapte ani, timp în care are în palmares o cupă și o Supercupă.
„Pentru mine ”U” înseamnă acasă. Este clubul unde am crescut, unde am învățat să joc fotbal, unde am făcut pasul în fotbalul profesionist. Am petrecut șase ani din viață aici. E un moment fericit pentru mine, un moment frumos și sunt foarte încântat să revin acasă„, au fost primele cuvinte ale lui Calcan la revenirea la Universitatea, citat de fcucluj.ro.
Crescut și format de Universitatea Cluj
Născut la Slatina, extrema a debutat în prima ligă din România la ”U” pe parcursul sezonului 2013/2014. Calcan a fost apoi împrumutat în liga secundă la CSM Râmnicu Vâlcea pentru câteva luni și s-a întors în alb-negru pentru a fi parte din lotul care a ajuns în finala Cupei României din 2015. Pentru ”U” a jucat în 47 de partide, marcând un gol într-un meci din liga secundă cu Chindia Târgoviște din sezonul 2015/2016.
Transferul în Olanda
În vara anului 2016, Calcan ajungea la Willem II Tilburg în prima ligă din Olanda, prinzând minute în Eredivisie. În Olanda a mai jucat pentru Almere City FC și FC Dordrecht, formație de ligă secundă.
Două trofee obținute alături de echipa lui Gheorghe Hagi
Întoarcerea în țară l-a găsit la Viitorul Constanța, formația lui Gheorghe Hagi fiind cea la care a petrecut una dintre cele mai eficiente perioade din carieră. Astfel, în 9 partide de prim eșalon în sezonul 2018/2019, Calcan a marcat de 4 ori. Cupa României avea să fie primul trofeu pe care l-a câștigat la seniori, alături de Viitorul în acel sezon menționat, pentru ca mai apoi să pună mâna pe Supecupă în sezonul 2019/2020. În total pentru constănțeni a jucat în 25 de partide, marcând cinci goluri.
A jucat și îmn Ungaria
Calcan a evoluat și în campionatul Ungariei, la Ujpest, un club de tradiție din țara vecină, iar în perioada petrecută acolo a bifat 11 meciuri oficiale. A ajuns apoi la Politehnica Iași în septembrie 2020, unde a jucat în 24 de meciuri pentru echipa din Moldova, marcând cinci goluri și oferind trei pase decisive. A revenit în Ungaria la Mezőkövesd în următorul sezon, evoluând în 22 de partide pentru echipa maghiară.
S-a întors în România la FC Argeș, pentru piteșteni adunând 3 goluri și 4 pase de gol în 35 de meciuri în Superligă.
