Universitatea Cluj va debuta astăzi, 16 iulie, în noul sezon competițional 2023-2024 al Superligii, în deplasare, la Ploiești, cu Petrolul.
Meciul de la Ploiești este primul oficial în calitate de tehnician al Universității Cluj, Anton Petrea, iar cele două combatante vor să înceapă cu dreptul noul sezon în care obiectivul este calificarea în play-off.
Petrolul a terminat sezonul trecut pe locul doi play-out-ul, în timp ce alb-negrii s-au clasat două poziții mai jos, la doar un punct distanță.
„E un nou sezon, ne gândim să facem ceva mai bine decât în cel trecut. Tot timpul trebuie să progresăm, pentru asta ne antrenăm. Știm că nu va fi ușor, echipele s-au întărit, însă trebuie să fim încrezători și să mergem la fiecare joc să scoatem maximum. Avem un lot cu jucători cu experiență, obișnuiți cu performanța. Sper să se vadă asta pe teren și în rezultate.
Le-am transmis băieților ce îmi doresc să joace. Vreau să fim o echipă combinativă, dar și o echipă agresivă, reactivă atunci când pierdem mingea. Nu e ușor să ne sincronizăm, însă sper ca lucrurile să se omogenizeze.
Victoriile aduc un moral bun, însă trebuie să ne gândim doar la următorul meci. Nu are rost să facem planuri, trebuie să luăm fiecare joc în parte și să încercăm să câștigăm.
Mi-aș dori să ajungem în play-off, dar de la a dori până la a putea e cale lungă. Dispunem de jucători cu experiență, așa că suntem îndreptățiți să ne gândim la play-off. Trebuie făcut pasul către etapa următoare”, a declarat Toni Petrea la conferința de presă.
ECHIPE PROBABILE:
Petrolul: Zima – Meijers, Pedro Justiniano, Papp – Hanca, Purtic, Seto, Cojocaru, Țicu – Budescu, Irobiso
Antrenor: Florin Pîrvu
”U” Cluj: Gorcea – R. Dimitrov, G. Miron, Mitrea, Vătăjelu – Bic, M. Bordeianu – Chipciu, Nistor, Calcan – Stoica
Antrenor: Toni Petrea