CFR Cluj – Sepsi OSK: Lupta pentru puncte – cine va triumfa în partida restantă?

Alb-vișinii primesc vizita celor de la Sepsi OSK, astăzi,  de la ora 20:00, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu, intr-un meci restant din etapa a 5-a a SuperLigii.

În momentul de față,  CFR Cluj ocupă poziția a 2-a, la doar 4 puncte în spatele liderului, FCSB. Echipa din Sfântul Gheorghe se află intr-o formă nefastă, obținând o singură victorie în ultimele 4 partide.

Cele două formații s-au mai întâlnit de 18 ori în principala competiție internă, ardelenii reușind să se impună de 14 ori, în timp ce covăsnenii au câștigat o singură dată, iar alte trei partide s-au încheiat la egalitate.

La conferința de presă premergătoare partidei cu Sepsi OSK, tehnicianul Andrea Mandorlini a precizat absența celor 3 jucători pe care nu se va putea baza în partida de astăzi: Mario Camora, Cristi Manea și Ermal Krasniqi.

„În meciul precedent am avut momente bune, dar în altele nu am avut forță. Așa se întâmplă când sunt multe meciuri. Noi trebuie să muncim mult să arătăm bine. Treaba principală e să recuperezi jucătorii. Consider că în unele momente am arătat bine și am reușit să ne creăm ocazii de gol. Am schimbat multe. Și mâine vor fi multe schimbări.

Au apărut probleme fizice. Trebuie să vedem dacă îi vom recupera. Unul dintre ei e Camora. Manea încă nu e disponibil. Mai e și Krasniqi. Noi avem nevoie de toți jucătorii. La toate meciurile trebuie să arătăm bine”, a declarat Andrea Mandorlini la conferința de presă.

Alexandru Florea

Un simplu student pasionat de jurnalism sportiv, urmărind cu determinare fiecare oportunitate de a învăța și progresa. Îmi propun să aduc informații autentice și captivante din lumea sportului, contribuind la diversitatea și prospețimea jurnalismului!

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *