Derby-ul mult așteptat de întreaga suflarea clujeană se va juca joi, 21 decembrie, de la ora 19:45 , pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu în cadrul etapei cu numărul #21 din Superliga.
CFR și Universitatea Cluj se vor confrunta de această dată în campionat, chiar înaintea finalului de an, după ce s-au întâlnit în Cupa României la începutul lunii precedente. În acea partidă din cupă, scorul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, ceea ce face ca duelul din campionat să fie mai interesant, ținând cont de rezultatele anterioare și forma actuală pe care o au ambele formații.
Clubul din Gruia a anunțat recent, pe pagina oficială de socializare că a început vânzarea de bilete pentru derby-ul cu Universitatea Cluj, iar cei care au prioritate sunt abonații, cât și cei care și-au achiziționat cel puțin un bilet online la meciurile CFR-ului de acasă din acest sezon al Superligii.
Peluza Vișinie: “CUMPĂRAȚI BILETELE și nu vor fi prezenți ei în sectoarele destinate nouă, ci noi!“
Galeria le-a adresat suporterilor CFR-iști un mesaj, fiind nemulțumiți de faptul că aceștia nu vin la stadion. Au mai transmis că urmează meciul cu marea rivală din Cluj-Napoca și că există riscul ca și acum, suporterii U Cluj să cumpere în masă bilete pe stadion și să domine atmosfera.