ZIUA DERBY-ului. Fanii lui „U” Cluj și CFR se adună pentru duelul din Gruia

Derby-ul Clujului dintre CFR și Universitatea Cluj programează în aceasă seară, 21 decembrie, de la ora 19:45, un nou episod între cele două rivale, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.

Așa cum era de așteptat, cele două galerii se vor aduna în două locații diferite, de unde vor porni spre stadion.

Fanii alb-negrilor se vor aduna începând cu ora 14:00, la Clopot, pe B-dul Eroilor, de unde vor porni spre Gruia, în timp ce rivalii din Peluza Vișinie se vor strânge la ora 16:00, în Piața Gării, lângă locomotivă.

„Cu bilet sau fără bilet, ne întâlnim alături de „U”!

Începând cu ora 14:00 se strigă adunarea pe Eroilor la Clopot și apoi rămânem împreună să mergem la colindat!!

DIN MANDRIE ȘI DRAGOSTE PENTRU UNIVERSITATEA PURTĂM TOȚI ALB ȘI NEGRU, ȘEPCI ROȘII, FULARE ȘI MAGICA POTCOAVĂ”, au precizat reprezetanții Peluzei Șepcile Roșii.

De cealaltă parte, Peluza Vișinie se va aduna astăzi la ora 16:00, la locomotiva din zona gării.

„Întâlnirea va avea loc în Piața Gării, lângă locomotivă, începând cu ora 16. De aici vom urca împreună spre stadion, în jurul orei 18. Ultimele bilete pentru cei care doresc să fie alături de noi în PELUZĂ se pot achiziționa la fața locului„, au declarat fanii lui CFR.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *