Înfrângere dramatică pentru handbaliștii lui „U” Cluj în meciul cu HC Buzău. Cum a explicat Carmen Amariei eșecul?

Echipe de handbal masculin a Universității Cluj a pierdut într-un mod dramatic meciul din etapa a 18-a disputat duminică, 25 februarie, pe teren propriu, împotriva lui HC Buzău, scor 26-28 (14-10). „Haiducii” pregătiți de Carmen Amariei au luptat vreme de 50 de minute, timp în care s-au aflat în permanență la conducere pe tabelă, dar o serie de greșeli în lanț în ultimele zece minute le-au fost fatale, iar buzoienii au profitat și au întors soarta partide.

Alb-negrii au început bine partida cu Buzău din Sala Sporturilor „Horia Demian” și au preluat rapid conducerea, 3-2, iar Călin Hossu a înscris din nou și majorând diferența la două goluri. Portarul Universității Cluj, Răzvan Szopka, a fost din nou în formă mare, reușind o serie de parade, dar și mai multe lovituri de 7 metri apărate. „U” Cluj a majorat diferența la patru goluri, 13-9, iar trupa pregătită de Carmen Amariei a avut un final de primă repriză spectaculos.

Clujenii au intrat la vestiare cu un avantaj de patru goluri, 14-10.

Buzoienii au apăsat pedala de accelerație în debutul reprizei a doua, reușind să se apropie la un gol diferență în primele cinci minute, 14-13, dar Hossu a înscris primul gol pentru universitari în această repriză și „U” a continuat să păstreze un avantaj de două goluri, gratie și intervențiilor providențiale ale lui Szopka, care a reușit să închidă poarta în repetate rânduri.

Duelul de pe parchetul Sălii Sporturilor „Horia Demian” a fost unul tare și încins în partea a doua, jucându-se pe contre, în forță, iar lupta pentru minge a fost una extrem de tensionată. Cele două formații au mers cap la cap, din egal în egal, până în ultimele 10 minute de joc, când Universitatea a căzut fizic și psihic, iar experimentata formație din Buzău a preluat conducerea.

Decliclul în jocul Universității a venit în minutul 51 al meciului, când Mark Adoreanu a văzut cartoșanul rosu pentru un fault și și-a lăsat echipa în cinci.

Cu cinci minute înainte de final, tabela arăta egal, 24-24, dar Buzăul a presat puternic și a reușit să preia conducerea și să nu o mai cedeze până la final.

Cel mai bun marcator pentru Universitatea Cluj a fost Călin Hossu, cu 11 goluri, urmat de Sven Nivard (6), Shahoo Nosrati (4), Didi Hrimiuc (3) și respectiv Sergiu Makaria și Ajdin Zahirovic câte 1 gol. Au mai jucat Mark Adoreanu și Raul Ostace.

Cum a explicat Carmen Amariei eșecul cu HC Buzău

„A fost un meci tensionat, în care am încercat să le punem probleme adversarilor, din păcate nu am reușit până la final. Consider că echipa noastră a făcut niște greșeli impardonabile, iar o asemenea echipă cu mare experiență, nu te iartă. Dar pot spune că undeva la 50 minute am fost în meci, am jucat ceea ce trebuia să jucăm, iar acolo unde au apărut greșelile neprovocate, ușoare, copilărești, a lipsit cu desăvârșire disciplina.

Oricum i-am felicitat pe băieți, au muncit foarte mult, au avut curajul să lupte împotriva celor de la Buzău, însă nu este suficient. Cred că la jocul de astăzi cheia succesului era și disciplina. Am avut apărare bună, am încercat să închidem fiecare acțiune a lor în atac, însă au o linie de 9 metri foarte puternică iar din păcate Mark a luat roșu, care iarăși a fost un minus mare. 

Cu toate acestea, consider că nivelul nostru a crescut, echipa joacă din ce în ce mai bine, cred că mai trebuie să ținem cont și de micile detalii care fac diferența”, a declarat Carmen Amariei la finalul jocului.

În etapa viitoare, a 19-a a Ligii Zimbrilor, Universitatea Cluj va întâlni luni 4 martie, în deplasare pe CSM Sighișoara.

Foto © Jucan Fritz

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8