Universitatea Cluj a ratat la „mustață” play-off-ul Superligi de fotbal, după ce a obținut doar o remiză albă pe terenul formației FC Voluntari, vineri seara, de 8 martie, după un joc mult sub așteptările fanilor clujeni făcut de elevii lui Ioan Ovidiu Sabău.
Însă, chiar și din play-out, Universitatea poate ajunge să evolueze din sezonul viitor într-o cupă europeană.
Iată scenariile prin care șepcile roșii vor putea evolua în Europa:
1. Dacă alb-negrii vor juca un meci de baraj pentru locurile 1-2 din play-out și vor învinge, vor mai evolua într-un meci cu ocupanta locului 3 din play-off. Miza: un loc în Conference League.
2. Universitatea Cluj este în continuare angrenată în Cupa României, iar dacă va reuși să o câștige, va accede în Turul 1 reliminar al Europa League.
Miza financiară în Europa
Cele 32 de cluburi care ajung în grupele Europa League primesc automat 3.63 milioane de euro. Pentru o victorie în grupe, echipele câştigă 630.000 de euro, iar pentru un egal pun mâna pe 210.000 de euro. Câştigătoarea grupei primeşte 1.1 milioane de euro, iar ocupanta locului 2, 550.000 de euro.
În Conference League, premiile sunt mai mici. Pentru prezenţa în grupe, primeşti 2.94 milioane de euro. O victorie e recompensată cu 500.000 de euro, iar egalul cu 166.000 de euro. Câştigătoarea grupei mai primeşte 650.000 de euro, iar locul 2, 325.000 de euro.