Universitatea Cluj se clasează pe locul 4 în topul numărului de spectatori din Superliga

 Universitatea Cluj se remarcă pentru al doilea sezon consecutiv în Superliga, clasându-se pe locul șapte la finalul campionatului regular. Cu toate acestea, „U” strălucește în lumina suporterilor cu o medie impresionantă de 8.467 de spectatori pe meci ce o plasează până pe locul 4 în Superliga în ceea ce privește audiența.

Chiar și cu două partide disputate la Mediaș din cauza festivalului Untold, FC Universitatea Cluj continuă să atragă un număr tot mai mare de fani la stadion. Mihai Moga, brand Manager FC Universitatea Cluj, a subliniat importanța susținerii fanilor și a exprimat recunoștința echipei față de aceștia. ”Studenții” își propun să lupte pentru obiective importante, inclusiv locurile 1-2 în play-out pentru a accede în barajul pentru Conference League și pentru a reveni în finala Cupei României.

În ciuda provocărilor, FC Universitatea Cluj se bucură de o susținere masivă din partea fanilor, depășind cluburi de tradiție precum Dinamo București, Petrolul Ploiești și CFR Cluj. Mai mult decât atât, echipa se regăsește și în topul partidelor cu cea mai mare asistență, atrăgând peste 23.000 de fani în confruntarea cu FCSB(locul 4) și peste 22.000 de spectatori în Derby-ul Clujului (locul 6).

”Numărul 1 în Cluj, locul 4 în România”, a fost mesajul transmis de club pe Facebook!

 

Alexandru Florea

Un simplu student pasionat de jurnalism sportiv, urmărind cu determinare fiecare oportunitate de a învăța și progresa. Îmi propun să aduc informații autentice și captivante din lumea sportului, contribuind la diversitatea și prospețimea jurnalismului!

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8