Veteranul din lotul Universității Cluj, Alex Chipciu, a declarat că rezultatul obținut la Ploiești, cu Petrolul, scor 0-0, este unul echitabil, dar a recunoscut că au făcut și greșeli.
Mijlocașul de 35 de ani a recunoscut că echipa suferă din cauza faptului că nu se antrenează pentru contraatacuri.
„Un meci disputat. Am avut și noi momente, dar și ei momente. E un rezultat echitabil, părerea mea. Clar că fiecare meci e diferit, alt stil de joc, alte formații. Prima repriză mi s-a părut cam greoaie și pentru noi, dar și pentru ei. În a doua repriză au fost faze și faze. Am controlat mai mult, dar apoi am intrat în jocul lor de contraatacuri și dueluri. E clar că suferim pentru că noi nu antrenăm asta, noi antrenăm jocul cu mingea.
Și anul trecut am fost la un minut de play-off. În fotbal e relativ totul ca și în viață. Se pare că suntem mai competitivi ca lot față de anul trecut. Să nu uităm că în 5 meciuri am jucat 4 deplasări și suntem pe podium. Să nu fim răutăcioși, clar sunt lucrurile bune.
Am făcut o eroare ca echipă la acea ultimă fază, dar ăsta e fotbalul, mai și greșești. Cred că suntem jucători cu experiență și sperăm să fim tot mai buni”, a declarat Chipciu.
Etapa viitoare, Universitatea va primi vizita formației Sepsi OSK, luni, 19 august, de la ora 19:00.