Unde își dau întâlnire suporterii celor rivale locale înainte de Derby-ul Clujului

Așa cum era de așteptat, galeriile celor două mari rivale din oraș își dau întâlnire astăzi în jurul amiezii pentru a porni în marș spre Cluj Arena, înainte de derby-ul local cu numărul 85 dintre „U” Cluj și CFR.

Este a 35-a confruntare din derby-ul Clujului pe prima scenă a fotbalului românesc și a 85-a din istoria întâlnirilor directe.

Peluza Șepcile Roșii a anunțat că fanii se întâlnesc pe B-dul Eroilor, la ora 15:00.

Clujul vibrează doar în Alb și Negru!

Ne vedem luni pe Bulevardul Eroilor, începând cu ora 15:00 ! Toți în negru, toți pentru UNIVERSITATEA!”, au transmis reprezentantii fanilor Universitatii Cluj.

De cealaltă parte, ultrașii celor de la CFR se vor întâlni la ora 15:00 la stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Gruia, de unde în jurul orei 18:15 vor pleca spre Cluj Arena.

„Ne vedem mâine începând cu ora 15 la stadionul nostru. De aici vom pleca la 18:15 în mod organizat către Cluj Arena. Ne vedem cu toții mâine!

Dress code: În negru și cu eșarfă/fular OBLIGATORIU

Ne vedem cu toții mâine! Hai CFR CLUJ!”, a scris Peluza Vișinie.

Se anunță o prezență numeroasă pe Cluj Arena la acest duel din cadrul etapei a 19-a a Superligii, de peste 25.000 de spectatori. Fanii Universității Cluj pregătesc o coregrafie impresionantă, dar și rivalii de la CFR se anunță în număr foarte mare la acest meci istoric, considerat cel mai vechi derby local din România. 

Ca o premieră istorică, este pentru prima dată în istoria confruntărilor din Derby-ul Clujului când Universitatea și CFR se luptă pe podiumul primei ligi de fotbal și sunt implicate în lupta directă pentru play-off.

„U” Cluj ocupă în prezent poziția a patra în clasament, cu 30 de puncte, în timă ce CFR este pe 3, cu 31 puncte.

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *