Într-o atmosferă dezolantă pe stadionul din Gruia, CFR Cluj a reușit să se impună, la limită, cu 1-0, în derby-ul local cu Universitatea Cluj. În urma acestui succes, elevii lui Dan Petrescu au urcat pe locul 2 în ierarhia play-off-ului și mai speră la titlu.
Duelul din Gruia s-a desfășurat sub semnul echilibrului, dar și cu tribunele aproape goale. Atmosfera a fost una nedemnă pentru un derby local și relativ dezolantă. Galeria lui „U” Cluj a refuzat cele 1185 de bilete puse la dispoziție de clubul feroviar în semn de protest față de măsurile stricte și au ales să urmărească meciul pe un ecran mare, langa Cluj Arena.
Pe teren, jocul în prima parte a fost unul tacticizat și fără ocazii notabile de ambele părți în prima jumătate de oră. Tactica lui „U” a fost dată peste cap de accidentarea mijlocașului Ovidiu Bic, iar Sabău a fost nevoit să îl schimbe cu Oancea in minutul 19.
O ocazie importantă a avut-o fundașul feroviar Leo Bolgado, care a trimis cu capul puțin pe lângă poartă în urma unui corner (30).
De altfel, trupa lui Petrescu a fost mai incisivă în jumătatea alb-negrilor și au forțat atacul, fără ocazii notabile.
Feroviarii au reușit să deschidă scorul la prima acțiune cursivă la poarta lui Gertmonas în minutul 34 al meciului, după ce Louis Munteanu a pasat filtrant în fața porții, de unde Korenica a fost primul la minge și a împins mingea în poartă pentru 1-0.
Alb-negrii au început să iasă mai mult la joc și să țină mai bine de minge după primirea golului, dar nu au reușit să își creeze vreo situație notabilă de gol.
Prima parte s-a încheiat fără situații de gol și cu un avantaj minim pe tabelă pentru CFR, iar partea a doua se anunță una încinsă.
În prima situație notabilă a părții secunde, Iulian Cristea a blocat și trimis în corner șutul lui Louis Munteanu (59). „Studenții” au ieșit mult mai montați și determinați de la vestiare, devenind mai amenințători la poarta lui Hindrich.
„U” a pus stăpânire pe joc și domină tactic mijlocul terenului, ținând mai bine de minge. CFR s-a retras în apărare si nu a mai contat in atac (80). După un forcing prelungit în jumătatea feroviarilor, Thiam a reușit o centrare foarte bună în careu pentru Blănuță, iar acesta din urmă a lovit cu capul, însă portarul Otto Hindrich a reținut cu emoții (82).
Ocazie foarte bună pentru „U” Cluj. Macalou a trecut elegant de un jucător, și-a făcut mingea pe șut și a tras puternic la colțul lung, mingea fiind respinsă în bara transversală de portar, iar Blănuță nu a reușit să trimită mingea în plasă (89).
De la margine s-au arătat zece minute de prelungire, iar Universitatea termină partida în atac, forțând egalarea. Trupa lui Sabău atacă cu toate liniile, iar CFR se apără cu disperare.
Finalul de partidă a fost unul incendiar, iar nervozitatea a atins cote mari. O bătaie generală a avut loc la mijlocul terenului pe fondul frustrării, care s-a lăsat cu multe galbene de ambele părți, dar totul s-a aplanat rapid și fără incidente.
„U” a încercat și a luptat pentru egalare, dar nu a mai reușit să își creeze vreo situație de gol. Trupa lui Sabău a controlat meciul în partea secundă și a ținut mai bine de minge, însă fără soluții ofensive.
Meciul s-a încheiat 1-0, iar CFR a obținut victoria după o serie de trei eșecuri în fața Universității Cluj în acest sezon. În urma acestui succes, elevii lui Petrescu au obținut trei puncte care i-a urcat pe locul 2 in ckasament, la patru de liderul FCSB.
Echipele de start:
CFR Cluj: Hindrich – Graovac, Bolgado, Sinyan, Camora (Nkololo, min 74) – Fică (Păun, min 84), Djokovic, Emerllahu – Korenica (Postolachi, min 84), Munteanu (M. Ilie, min 90), Kamara (S. Rocha, min 74)
Rezerve: Popa, Rocha, Iacob, Țîrlea, Ilie, Abeid, Gligor, A. Păun, Deac, Nkololo, Șfaiț, Postolachi
Antrenor: Dan Petrescu
Universitatea Cluj: Gertmonas – Simion, Masoero, Cristea, Chipciu – Artean, Codrea (Macalou, min 61) – Thiam, Nistor (Fabry, min 61), Bic (Oancea, min 19) – Blănuță
Rezerve: Lefter, Cosa, Oancea, Mitrea, O. Popescu, Oaidă, Silaghi, Bota, Opriș, Fabry, Macalou, Miranyan
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
Arbitru: Marcel Bîrsan // Asistenți: Sebastian Gheorghe, Ionuț Neacșu
Arbitru VAR: Sorin Costreie // Asistent VAR: Raul Ghiculescu
Cartonașe galbene: Djokovic (52), Emerllahu (90+5), Hindrich (90+6), Rocha (90+6), M. Ilie (90+8) // Codrea (58), Oancea (66), Simion (90+5), Chipciu (90+8), Macalou (90+8), Masoero (90+8)