Fostul președinte al clubului CFR Cluj, Iuliu Mureșan, unul dintre cei mai longevivi conducători din fotbalul românesc, s-a arătat șocat și dezamăgit de umilința suferită de feroviari pe terenul lui Hacken, scor 2-7.
Mureșan a fost președinte al lui CFR în perioada 2001-2018 pe vremea când patron era Arpad Paszkany, apoi a condus Hermannstadt (2019-2020) și Dinamo (2021-2022).
În era Arpi și Muri, CFR a cucerit nu mai puțin de 8 trofee, printre care și primul titlu din istoria echipei, cel din sezonul 2007/2008.
Fostul președinte al clubului s-a arătat dezamăgit de evoluția lui CFR în Suedia și nu își explică această înfrângere.
„Nu știu, parcă echipa a intrat pe teren după ce a luat somnifere. Așa s-a jucat. Nu știu ce s-a întâmplat, nu-mi explic. Poți să dai vina pe teren, dar eu nu găsesc o explicație. A fost un dezastru fotbalistic, un rezultat umilitor.
Cei care suntem CFR-iști trebuie să uităm cât mai repede meciul de aseară. În mod normal, e foarte greu să întorci acest scor și să te califici, trebuie să recunoaștem.
M-a durut rezultatul, este unul rușinos și se va uita cu greu. Clubul a fost numărul 1 în România mulți ani, a avut victorii răsunătoare în Europa. Meciul de aseară este o pată pentru club. Nu țin minte cât am fost în club să fie un rezultat de asemenea proporții”, a spus Iuliu Mureșan, la Digisport.
