Universitatea Cluj se va duela astăzi, 30 august, la Clinceni, în cadrul etapei a 8-a a Superligii, împotriva Unirii Slobozia, revelația debutului acestui sezon competițional 2025-2026 a Superligii.
Meciul va avea loc de la ora 18:45 și va fi transmis de Digisport și Prima Sport.
Cele două formații sunt vecine de clasament, Slobozia este pe 7, iar Universitatea pe 9. Tehnicianul Ioan Ovidiu Sabău a prefațat jocul de la Clinceni vineri, în cadrul unei conferințe de presă premergătoare partidei.
„Întâlnim un adversar care a avut câteva jocuri interesante, bune. Când ne gândim la meciul cu FCSB, chiar și la meciul cu UTA, să întorci rezultatul, să egalezi în ultimele momente… O echipă bine organizată, o echipă care alergă foarte mult. Știe ce poate să facă și asta face.
Nu va fi ușor. Noi, ca și ritm, va trebui să fim la nivelul lor. Și ca ritm, și ca implicare. Să nu tratăm superficial pentru că Slobozia este o echipă cu jucători care au plecat. Când te uiți la lot, e normal, firesc, ca tu să pleci, până la urmă, cu prima șansă. Dar asta îi va motiva mult mai tare și va fi o echipă care se va lupta pentru cele trei puncte”, a transmis Ioan Ovidiu Sabău.
Sabău a vorbit și despre parcursul bun al Unirii Slobozia, după victoria cu FCSB și meciul bun cu UTA.
„Da, poate fi considerată (revelația acestui sezon – n.n.), alături de UTA, mai ales că și ei au făcut multe schimbări în lot. Și atunci când vii cu acea energie, cu acea stare de spirit, îți cunoști limitele, știi că doar printr-o organizare bună, disciplină, să fii o echipă, la fel să stai bine în teren din punct de vedere tactic, sigur doar asta te poate ajuta să ai rezultate. Ei au conștientizat și s-a văzut, într-adevăr, la fiecare meci atitudinea bună pe care o au”, a declarat antrenorul clujenilor.
Slobozia, eliminată de Sănătatea Cluj din Cupa României
Sabău nu consideră că este relevant meciul Unirii din Cupa României cu Sănătatea Cluj, la finalul căruia ialomițenii au fost eliminați din competiție.
„Nu ne putem lua după acel meci. Au lipsit foarte mulți jucători, mulți dintre ei nici nu a făcut deplasarea. Dar, în interior, acolo, o reacție există, o supărare există pentru că te-a scos o echipă de Liga a 3-a din Cupă. E greu de digerat, nu e ușor pentru o echipă de Liga 1. Acum, dacă ne gândim și ce s-a întâmplat cu Manchester, cu o echipă de Liga a 4-a, să poate întâmpla și în Cupa României, sunt și astfel de surprize”, a mai spus antrenorul nostru.
Sabău a analizat jocul cu Dinamo, pierdut de Universitatea cu 0-1, cu un gol în minutul 89.
„Ca joc n-aș putea să spun că am arătat rău. Sigur, uneori poate și eu sunt exagerat, cer prea mult, vreau să ridic nivelul. Uneori, tendința e să te relaxezi, să nu analizezi corect jocul și de multe ori poate nu văd și lucrurile bune și mai mult le văd pe cele negative și aici trebuie să lucrez și eu un pic, să fiu și eu mai atent, pentru că, în afară de acea fază, jocul a fost destul de echilibrat.
Acolo s-au făcut niște greșeli în lanț și a venit acel gol. Jucând acasă, după o perioadă destul de lungă și primul joc acasă, ne-am dezamăgit pe noi și pe fanii noștri. Eu cred că există acea atmosferă bună de lucru, implicați jucătorii, realizează că avem nevoie de rezultate ca să ne recâștigăm iarăși încrederea, respectul oamenilor.
Sigur, m-am așteptat la altceva. Ținând cont de ce s-a întâmplat anul trecut, era și firesc și normal, dar, în același timp, trebuie să fii și realist și această presuine uneori face bine, uneori face rău. Trebuie să ne cunoaștem nivelul, limitele”, a conchis Ioan Ovidiu Sabău.
Partida de astăzi este al treilea duel între „studenți” și gruparea ialomițeană pe prima scenă a fotbalului românesc, în abia al doilea sezon în care ambele formații iau startul din postura de aversare in Superligă. În total, cele două s-au mai confruntat până acum de 7 ori, dintre care patru întâlniri s-au consumat în divizia secundă și una în Cupa României.
Bilanțul din liga a doua este de partea echipei noastre, care a obținut două victorii, un meci s-a terminat la egalitate, iar Unirea Slobozia s-a impus o dată. În Cupă, în februarie 1989, Slobozia a avut câștig de cauză, în timp ce, partidele din sezonul precedent au adus o remiză (2-2, la Clinceni) și o victorie a Universității (3-2, la Cluj-Napoca).
Meciul de la Clinceni va fi oficiat de o brigadă alcătuită din George Cătălin Roman (Timişoara) la centru, ajutat de asistenții Marius Cristian Marchidanu (Brăila) și Alexandru Filip (Constanţa) și de arbitrul adițional Constantin Alin Olaru (Râmnicu Vâlcea). În camera VAR se vor afla Radu Petrescu (Bucureşti) și Cristina Mariana Trandafir (Bucureşti).
Programul complet al etapei a opta
- Vineri | 20:30 | FC Rapid – UTA Arad
- Sâmbătă | 18:45 | Unirea Slobozia – FC Universitatea Cluj
- Sâmbătă | 21:30 | Dinamo București – AFC Hermannstadt
- Duminică | 16:00 | FC Argeș – FC Metaloglobus
- Duminică | 18:30 | FC Botoșani – Universitatea Craiova
- Duminică | 21:30 | FC CFR 1907 Cluj – FCSB
- Luni | 18:00 | FK Csikszereda Miercurea Ciuc – SC Oțelul Galați
- Luni | 21:00 | FC Farul Constanța – FC Petrolul
Foto © Tiberiu Fărcaș
