Pas cu pas spre playoff! Încă o victorie în stil italienesc pentru „U” Cluj, la primul meci „acasă” din 2026! Trupa lui Bergodi a urcat pe 6 în Superliga!

Universitatea Cluj și-a respectat statutul de favorită și a obținut un succes important sâmbătă, 24 ianuarie, cu scorul de 1-0, împotriva Unirii Slobozia, în cadrul etapei a 23-a a Superligii.

În debutul jocului de pe Cluj Arena din cadrul etapei a 23-a a Superligii, alb-negrii au deschis rapid scorul, după cinci minute de joc, iar Andrei Gheorghiță a fost cel care a „spart” gheața, reușind primul gol într-un meci oficial pentru „U”. Jucătorul a înscris din careu dintr-o pasă a lui Macalou, iar Trică a fost inspirat să sară peste minge și a surprins defensiva Sloboziri.

Gabriel Simion a reluat un șut din marginea careului, puțin peste poartă (21).

„U” a controlat jocul

„Studenții” clujeni continuă să rămână în ofensivă și să forțeze golul de 2-0, oaspeții nu și-au creat nicio ocazie clara la poarta lui Gertmonas. În minutul 38, Slobozia a cerut un penalty la o cădere în careu, dar arbitrul a lăsat jocul să continue. 

Debutul reprizei secunde a fost marcat de o dominație sterilă la mijlocul terenului pentru Universitatea, dar fără ocazii de poartă. 

Un șut bun trimis de Drammeh din marginea careului a animat meciul anost, dar mingea a fost deviată in corner de un jucător advers (73).

Macalou a primit o pasă în lung de linie de la Drammeh și a început o cursă spre poartă, finalizată cu un șut plasat cu care a încercat să îl surprindă pe portar, din marginea careului, dar Rusu a respins în corner (82). 

Finalul meciului a fost unul lipsit de emoții pentru trupa lui Bergodi, care o tine pe Slobozia departe de poarta lui Gertmonas și se apără organizat și pragmatic. De altfel nici oaspeții nu au fost prea darnici cu ocaziile și au arătat un fotbal modest și fără atitudine.

„U” Cluj a mai bifat încă trei puncte esențiale în lupta pentru playoff și a urcat pe locul 6 in clasament, cu 36 de puncte, iar etapa viitoare va evolua în deplasare în Giulești, cu Rapid, sâmbătă, 31 ianuarie, ora 20:00.

Echipele de start:

„U” Cluj: Gertmonas – Mikanovic, J. Cisse, I. Cristea (A. Coubis, min 46), Chipciu – Codrea (Murgia, min 73) – G. Simion (O. Bic, min 62), Drammeh , Gheorghiță (V. Postolachi, min 62), Macalou – Trică (O. El-Sawy, min 62)

Rezerve: Lefter, Bic, Coubiș, Taywo, Fabry ,Murgia, Chinteș, Toșca, Van der Werff, M. Silva, El Sawy, Mendy, D. Nistor, Postolachi

Absenți: Lukic (accidentat), D. Nistor (incert)

Antrenor Cristiano Bergodi

Unirea Slobozia: D. Rusu – Dorobanțu, Safranov, Antoche, Șerbănică (Deaconu, min 88) – Lungu, Al. Albu, V. Pop (Dragu, min 76) – Papeau, Bărbuț, E. Torres (Dahan, min 69)

Rezerve: R. Popa, I. Dinu , Dahan, Ibrain, Deaconu, Lemnaru, C. Toma, Vlăsceanu, Dragu, Dulcea, Ciupercă

Antrenor Andrei Prepeliță

Arbitru George Roman (Timișoara). Asistenți Marius Badea (Râmnicu Vâlcea), Raul Ghiciulescu (Lugoj)

Arbitru VAR Iulian Dima (București). Asistent VAR Vasile Marinescu (București)

Cartonașe galbene: // Dorobanțu (64)

Primarul Emil Boc a luat parte la acest meci și a urmărit partida de la tribuna oficială.

Vasile Manu

13 ani de experiență în presa locală din Cluj. Am scris și acoperit toate domeniile de activitate, sport, politic, social, administrativ. Din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8