Potaissa Turda, depășită doar de Dinamo în clasamentul Ligii Zimbrilor. „Magnificii” termină turul cu un succes în derby-ul Ardealului

Potaissa Turda și-a câștigat și ultimul meci oficial din 2020 în Liga Zimbrilor, 24-18 cu Minaur Baia Mare. Turdenii au bifat doar două eșecuri în turul campionatului, fiind principala urmăritoare a campioanei Dinamo.

Fără să dispute meciul din etapa a 14-a, prin neprezentarea celor de la Dunărea Călărași, Potaissa Turda a pornit din dezavantaj cu Minaur, Milan Kotrc reușind primul gol al partidei.

Turda a schimbat situația pe tabelă, 3-1, dar Toledo a egalat la 3 la finalul primelor șapte minute de joc. Cele două combatante au mers cap la cap până la 7-5, când „magnicifii” s-au desprins pentru a doua oară la mai mult de o reușită.

Maramureșenii au ținut aproape, iar apoi au forțat descalificarea lui Nenad Savic (min. 23) pentru un fault dur asupra lui Jose Toledo. Turda nu a acuzat acest șoc inițial, ducându-se la 10-7 pe următorul atac.

Repriza portarilor

Minaur a revenit la 10-9 grație reușitelor lui Căbuț și Kotrc, dar Georgică Cîntec a avut ultimul cuvânt din prima parte, stabilind scorul pauzei la 11-9.

Pe lângă evoluțiile solide până la eliminarea lui Savic din defensiva turdeană, portarii Irimuș și Ciobanu au ieșit în evidență cu paradele din finalul reprizei, nepermițând distanțarea pe tabelă a vreunei formații.

Startul mitanului secund a adus creșterea avantajului pentru Potaissa, 14-10, cu ajutorul unei apărări solide și a paradelor repetate din partea lui Ionuț Irimuș.

Turda, mai precisă pe atac și tare în apărare

Minaur a marcat doar de două ori în primele 11 minute de la reluare, permițând Potaissei să joace pe cartea contraatacului în unele faze sau pe succesive rapide. Rezultatul s-a văzut în minutul 42, când Daniel Pop a făcut 16-11 în favoarea echipei pregătite de Horațiu Gal.

Timpul de odihnă solicitat ulterior de fosta campioană a României nu a avut efecte imediate, iar clujenii și-au menținuat avatajul de 4-5 goluri pe tabelă. Intrarea în ultimele 5 minute ale partidei a adus revenirea la -3 pentru Baia Mare, 19-16, prin reușita lui Ionuț Ramba.

Momentele mai bune ale Minaurului pe atac nu au durat însă mult, iar Turda s-a dus la 21-16 și în cele din urmă a câștigat derby-ul Ardealului cu 24-18, cu ultimul gol al „magnificilor” notat în dreptul lui Irimuș, cu o reușită din poartă în poartă.

Zacaciurin și colegii termină un an 2020 extrem de solid ca și rezultate și la finalul turului de campionat din Liga Zimbrilor se clasează pe locul secund, în urma lui Dinamo.

AHC Potaissa Turda – Minaur Baia Mare 24-18 (11-9) / Au arbitrat Doru Manea și Radu Iliescu (București), observator FRH a fost Gheorghe Năsturel (Caraș-Severin)

Turda: Irimuș 1 gol, Șelaru – portari; Pop 4 goluri, Talas 4, Ghiță 4, Cîntec 3, Pavel 3, Szoke 2, Lazăr 1, Zacaciurin 1, Dragas 1. Antrenor: Horațiu Gal

Minaur: Ciobanu – portar; Csepreghi 4 goluri, Căbuț 3, Toledo 3, Ramba 2, Kotrc 2, De Araujo 1, Cip 1, Haiduc 1, Cristescu 1. Antrenor: Adrian Petrea

Foto: arhivă Facebook AHC Potaissa Turda / ActionFoto.ro

Bucsi Krisztian

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8