Unirea Dej găzduiește Dunărea Călărași, formație care s-a luptat la promovarea în Liga 1 anul trecut

Unirea Dej primește vizita unei formații care a fost la un pas de Liga 1 în această vară, ajungând până la barajul de promovare/menținere. Meciul de pe „Municipalul” dejean de sâmbătă, 14 august, de la ora 11.00, va fi al doilea pe teren propriu pentru „panterele roz”.

Dunărea Călărași s-a schimbat semnificativ față de finalul stagiunii precedente, nu mai puțin de 20 de jucători părăsind gruparea din sudul țării, alături de antrenorul Cristian Pustai, ajuns la FC Buzău. Printre numele importante de care s-a despărțit Călărașiul se numără Valentin Alexandru (ajuns la „U” Cluj), Cristian Bud, Saifeddine Alami (Rapid), Alin Cârstocea, Ariel Lopez, Kamil Witkorski (toți FC Buzău), Adrian Zaluschi (Poli Timișoara) sau Charles Acolatse.

Galben-albaștrii au fost la două meciuri de revenirea în primul eșalon, dar n-au putut emite pretenții în fața celor de la FC Voluntari, ilfovenii impuându-se cu 6-1 la general. De altfel, barajul a reprezentat începutul schimbărilor la Dunărea, grupare ce a bifat 12 transferuri, majoritatea jucători români (doar Seymour este străin), pe lângă un antrenor nou, în persoana lui Mirel Condei, fostul secund al lui Pustai.

Debutul în liga secundă n-a reușit tocmai bine pentru următoarea adversară a Unirii Dej, călărășenii înfruntând ambele echipe din Timișoara, mai întâi pe Ripensia în deplasare și apoi pe SSU Politehnica pe teren propriu. Din șase puncte posibile, Baudouin Kanda și compania au obținut doar o remiză, cu multe goluri (3-3 la Ripi).

Unirea este în căutarea primului gol după mai bine de un deceniu în Liga 2

Nici dejenii nu stau mai bine la acest capitol, având în dreptul lor un singur punct după două etape, tot printr-o remiză, 0-0 la Ripensia Timișoara. Gruparea antrenată de Dragoș Militaru face parte dintr-un grup restrâns, alături de Unirea Constanța și FK Csikszereda Miercurea Ciuc, al echipelor ce n-au marcat în primele 180 de minute din noul sezon, constănțenii evoluând deja și în etapa a treia.

Va fi primul meci oficial între Unirea Dej și Dunărea Călărași, cele două neputându-se întâlni anterior din cauza criteriilor geografice când se juca cu două sau trei serii în Liga 2.

Partida de pe Stadionul „Municipal” din Dej va fi condusă de o brigadă formată din Cristina Trandafir (la centru – București) respectiv asistenții Cristian Voicu (Focșani) și Ovidiu Timar (Oradea).

Foto: Iosif Canea

Bucsi Krisztian

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8