Antrenorul lui „U” Cluj avertizează înaintea meciului din Cupa României cu Alexandria: „Trebuie să le acordăm mare atenție”

Antrenorul Universității Cluj, Eugen Neagoe, a făcut apel la concentrare și a atras atenția asupra adversarului din Cupa României, CSM Alexandria, iar elevii săi trebuie să fie foarte atenți la adversari și nu trebuie subestimați.

Deși se află pe poziția a doua în Seria 6 din Liga a 3-a, CSM Alexandria a produs surpriza în Grupa C a Cupei României, smulgând o remiză, scor 2-2, în fața Farului Constanța.

U va aborda cu maximă seriozitate confruntarea de joi, 10 noiembrie, cu Alexandria.

„Mergem acolo cu gânduri serioase, vrem să câștigăm acest joc. Le-am transmis băieților că la ultimul joc, cel cu Rapid, îmi doresc să avem șanse mari de calificare. Mi-aș dori să ajungem cât mai departe, ne-am preăgtit bine și speră să se vadă și în evoluția de mâine.

Avem și jucători cu ceva probleme medicale, care nu vor juca. Am analizat adversarii împreună cu jucătorii. Sunt o echipă peste nivelul Ligii a 3-a, o echipă bună, s-a văzut și la acel 2-2 contra Farului. Trebuie să le acordăm mare atenție.

Pentru ei va fi o sărbătoare, chiar dacă jucăm la Turnu Măgurele. Am avea o liniște mai mare dacă am câștigat mâine și luni contra celor de la FC Argeș. Întotdeauna când obții victorii ai o stare de bine”, a declarat Eugen Neagoe.

Meciul dintre U Cluj și CSM Alexandria, din etapa a doua a grupelor Cupei României, are loc joi, 10 noiembrie, de la 14:00.

Vasile Manu

13 ani de experiență în presa locală din Cluj. Am scris și acoperit toate domeniile de activitate, sport, politic, social, administrativ. Din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8