Invazie vișinie pe Cluj Arena. Clubul CFR Cluj va fi susținut de un număr record de fani la derby-ul de luni, 31 martie, cu Universitatea Cluj, de la ora 20:30. Partida contează pentru etapa a doua a play-off-ului Superligii.
Se anunță o atmosferă incendiară
FC Universitatea Cluj a acordat 900 de bilete în plus la inelul superior al stadionului din zona rezervată echipei oaspete pe Cluj Arena, dar cu condiția să fie epuizate toate cele 1500 de la inelul inferior. Astfel, CFR are toate șansele să fie susținută de aproximativ 2400 de suporteri, o prezență record de fani ai alb-vișiniilor în „casa” Universității Cluj.
„S-au pus în vânzare biletele pentru sectoarele destinate nouă. Avem 2400 de bilete pentru meciul de luni. În primă fază am primit 1500, în inelul inferior. După ce epuizăm aceste bilete, clubul Universitatea a oferit garanții scrise că va pune la dispoziție alte 900 de locuri la inelul superior.
Este obligatoriu să ocupăm toate locurile pentru a-i susține pe băieți în lupta pentru al 9-lea titlu și pentru a ne lua revanșa după meciurile din sezonul regular! Le-am bătut frații, acum e rândul lor! Nu există așadar scuze să nu fii prezent luni pe Cluj Arena!„, au transmis reprezentantii Peluza Visinie.
Cealalt grupare care reprezintă suporterii lui CFR, AISCP – Asociaţia Independentă a Suporterilor „CFR 1907 Cluj” de Pretutindeni, a precizat: „Doar să ne imaginăm cum ar răsuna un CFR, CFR, din 2400 de piepturi ceferiste! Ce impuls puternic ar transmite băieților noștri!
Partea bună este că doar de noi depinde să facem ca acest lucru să devină realitate. Deci, luni contează un singur lucru. Să fim prezenți pe Cluj Arena! În aceste meciuri se arată atașamentul față de culori, aceste lupte trebuie câștigate. Trebuie să simțim cu sufletul importanța prezenței noastre!”
