CFR Cluj s-a reunit cu cinci fotbalişti noi în lot! Campioana a anunţat oficial sosirea a cinci jucători, unul dintre ei fiind însă portarul Vâtcă, întors din împrumutul de la Voluntari.
”Fundaşul central Andrei Burcă, fundaşul dreapta Mateo Susic, cel care a mai evoluat în Gruia în sezonul 2014/2015, atacantul Mario Rondon, mijlocaşul portughez Luis Aurelio, dar şi portarul Cosmin Vâtcă, cel care revine în Gruia după un sezon, sunt ultimele achiziţii ale clubului nostru. Cei cinci s-au alăturat lotului pregătit de Dan Petrescu şi au efectuat primele antrenamente alături de noii coechipieri”, este anunţul făcut pe site-ul CFR-ului.


Andrei Burcă este fotbalistul pe care CFR a reuşit să-l transfere în faţa celor de la FCSB, în timp ce Rondon şi Aurelio vin gratis de la Gaz Metan Mediaş. Susic şi Vâtcă, revenit după împrumut, au completat lista noilor veniţi.



Trupa lui Dan Petrescu s-a despărțit de trei jucători în această perioadă. Adam Lang și-a reziliat contractul cu CFR Cluj, fundașul Cristian Manea a revenit la clubul de unde a fost împrumutat, FC Viitorul, iar mijlocașul francez Bryan Nouvier a fost transferat definitiv la formația nou-promovată în prima ligă poloneză, Rakow Czestochowa.
Nouvier a venit la CFR Cluj în vara anului 2015, iar în ultimul sezon a fost împrumutat la Sepsi Sfântu-Gheorghe. În cele trei sezoane în care a îmbrăcat tricoul “alb-vișiniu”, Nouvier a câștigat două trofee: Titlul de Campion și Cupa României!
Adam Lang a bifat 18 meciuri în campionat în tricoul CFR-ului, dar după revenirea lui Petrescu la alb-vişinii nu a mai fost folosit în Liga I. A jucat doar partidele din semifinalele Cupei României, acolo unde CFR a fost eliminată de Astra. Fundaşul a greşit grav la unul dintre derbyurile cu FCSB din sezonul recent încheiat atunci când adversarii au şi marcat prin Florinel Coman.
Fotbalistul de 26 de ani este al treilea jucător care părăseşte campioana României în această vară. În afara lui au mai fost confirmate plecările lui Manea şi Nouvier. Pentru înlocuirea lui Manea, CFR-ul are deja o soluţie. Mateo Susic, bosniacul de 28 de ani de la Sheriff Tiraspol care a mai evoluat în trecut în Gruia. Cele două părţi s-au înţeles şi se aşteaptă anunţul oficial în privinţa parafării angajamentului.