Sports Festival, cel mai important festival de sport în masă din România (Cluj, 13-16 iunie) aduce la un loc lumea bună a sportului naţional şi mondial.
Puţină lume ştie însă că Simona Halep nu este singura campioană mondială la disciplina sa prezentă la Cluj: cu acelaşi statut se poate mândri şi Paul Georgescu, „Aquaman” de România, care a câştigat titlul suprem la nataţie în ape îngheţate! Fost jucător de polo pe apă, actualmente şi profesor de sport, Georgescu este totodată un mare campion al cauzelor caritabile, motiv pentru care va participa nu la unul, ci la două evenimente speciale din cadrul Sports Festival!
„În momentul de faţă mă pregătesc pentru al patrulea canal din proiectul Ocean 7, care presupune traversarea înot a celor mai periculoase canale şi strâmtori din lume, şi anume Canalul Nordic, între Irlanda şi Scoţia, unde temperatura apei va avea 13 grade„, a declarat Georgescu. Până va traversa apele învolburate ale Nordului, „Aquaman” a sosit însă la Cluj, unde va înota şi va alerga pentru copiii afectaţi de leucemie.
„Sunt prima oară la Sports Festival şi e ceva deosebit să particip aici pentru copiii bolnavi. Sâmbătă voi înota în lacul Tarniţa, unde temperatura va avea în jur de 11 grade, fără costum de neopren, iar duminică voi alerga maratonul de 10 kilometri, Race Your Champions, împreună cu Vlad Crişan Pop, cel care a câştigat Maratonul Arctic 6633, proba scurtă. Fac asta pentru copii, ca să nu renunţe la visele lor, aşa cum nici eu nu renunţ la visele mele„, a mai spus campionul mondial la înot în ape îngheţate, care aşteaptă publicul să îi fie alături în număr mare.
Clujul, capitala europeană a sportului pentru patru zile!
Organizatorii promit fanilor sportului că nu vor avea timp să se plictisească la Sports Festival, care a aliniat „la start” nume mari din mai multe discipline, cap de afiş fiind demonstrativul de tenis dintre perechea Simona Halep-Marius Copil şi Fabio Fognini – Daniela Hantuchova, de sâmbătă. În program există însă numeroase alte puncte de atracţie, de la concursuri de echitaţie la beach volley şi petanque, sporturi inedite pe care gazdele vor să le aducă în lumina reflectoarelor. La toate acestea se adaugă concerte ale unor artişti îndrăgiţi, precum Grasu XXL, care vor electriza mulţimea.
„Principalul nostru obiectiv este să ne simţim bine împreună şi, mai ales, să scoatem oamenii din casă. Suntem cel mai mare festival de sport din Sud-Estul Europei, iar faptul că vom juca cu casa închisă la meciul Simonei şi al lui Marius nu poate decât să ne bucure”, a declarat Patrick Ciorcilă, co-organizator Sports Festival.
Peste 30 de discipline sportive, dedicate fanilor sporturilor de toate vârstele, vor putea fi urmărite la Cluj până duminică, în locaţii variate, precum BT Arena, pe stadionul Cluj Arena sau în Parcul Central.