Antrenorul de tenis australian, Darren Cahill, cel care a pregătit-o pe Simona Halep în drumul spre câștigarea primului ei turneu de Grand Slam, Roland Garros 2018, a susținut sâmbătă, 15 iunie, o conferință deschisă în Parcul Central din Cluj-Napoca, în cadrul ediției a doua a Sports Festival.
Câteva sute de clujeni au venit să îl vadă și asculte pe cel căruia Simona Halep îi datorează o bună parte dintre performanțele obținute în circuitul feminin de tenis.
„Mi-am petrecut ultimele 6 luni în Australia, cu familia, am un băiat care are 18 ani, iar la anul va juca tenis. Trebuie să menționez că atunci când am luat această decizie de a mă retrage, am venit acasă la familia mea, iar acolo mă aștepta fiica mea, Thalia, care m-a întrebat ce i-am cumpărat, iar eu i-am spus că voi sta mai mult acasă, nu voi mai antrena, moment în care a început să plângă și mi-a spus că nu vrea să mă opresc cu Simona. Vom vedea ce va fi la sfârșitul anului, a fost o perioadă bună pentru mine să petrec mai mult timp cu familia, nu știu dacă voi mai antrena din nou anul viitor, dar așa cum am mai spus, dacă voi reveni în circuit, Simona va fi prima jucătoare pe care o voi suna pentru a o pregăti”, a spus Cahill.
„Ca și antrenor cred că trebuie să faci tot ce trebuie cu fiecare jucător și am avut o carieră lungă de antrenorat și cred că cel mai important lucru pe care l-am învățat este să asculți mai mult. Nu poți pregăti fiecare jucător la fel, cel mai important este să antrenezi un jucător prin ochii lor, iar pentru a face asta necesită timp și trebuie să pui întrebările potrivite și să îi câștigi încrederea jucătorului, iar eu și Simona am avut o relație foarte bună, am vorbit în permanență despre multe lucruri, există încredere și respect între noi și cred că oamenii văd acest lucru. Nu poți fi un antrenor bun fără a avea un jucător bun, iar Simona a fost o jucătoare foarte bună înainte să lucrez eu cu ea. Am fost norocos să antrenez niște jucători foarte buni. Eu am devenit un antrenor bun pentru că am avut-o pe Simona”, a mai precizat australianul, care a mai susținut că educația este foarte importantă în cariera unui sportiv și tenisman, îndemnându-i pe tinerii aspiranți la o carieră în sportul alb să își finalizeze studiile.
Cahill a fost provocat de cei prezenți la conferința din cadrul Sports Talks să reia colaborarea cu Simona, iar acesta a promis că atunci când se va hotărâ să revină în activitate românca va fi prima jucătoare pe care o va suna. Momentan acesta petrece un timp cu familia, dar sunt șanse destul mari să revină alături de Halep.
Antrenorul australian a dialogat deschis cu publicul și a vorbit cu pasiune despre cariera sa prolifică, despre experiența petrecută alături de Simona Halep, despre Andre Agassi, tenismen pe care acesta l-a pregătit și a oferit sfaturi și idei prețioase tinerilor care vor să urmeze o carieră în tenis. Acesta i-a îndemnat și pe părinți să le ofere mai multă libertate copiilor, să nu mai fie atât de exigenți, să rămână la statutul de părinte și să nu mai fie antrenorul lor, lăsând asta în seama specialiștilor.
VIDEO
La finalul conferinței, Cahill a fost asaltat de spectatori pentru poze și autografe, iar de la ora 13:00 a susținut un masterclass în interiorul BT Arena, la care a luat parte și Simona Halep.