CFR Cluj va întâlni Maccabi Tel Aviv în turul doi preliminar al LC, dacă va trece de Astana

Echipa CFR Cluj va întâlni formaţia israeliană Maccabi Tel Aviv în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, dacă va trece în prima rundă de formaţia Astana.

Dacă va ajunge în turul doi preliminar, CFR Cluj va juca prima manşă acasă, la 23 sau 24 iulie, şi returul în deplasare, la 30 sau 31 iulie.

În primul tur preliminar, campioana României va întâlni echipa lui Dorin Rotariu, Astana (primul meci în deplasare, la 9-10 iulie, returul acasă, la 16-17 iulie).

Dacă va fi eliminată CFR Cluj va întâlni în turul doi preliminar al Ligii Europa, dacă nu va trece de Astana în calificările pentru Liga Campionilor, formaţia care va pierde finala rundei preliminare a LC.

În runda preliminară a LC joacă SP Tre Penne (San Marino), FC Santa Coloma (Andorra), Feronikeli (Kosovo) şi Lincoln Red Imps (Gibraltar). Semifinalele rundei preliminare, Feronikeli – Lincoln Red Imps şi Tre Penne – Santa Coloma vor avea loc la 25 iunie, iar finala se va disputa la 28 iunie. Câştigătoarea finalei va evolua în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, iar învinsa în turul doi preliminar al LE.

Dacă va ajunge în turul doi preliminar al Ligii Europa, CFR Cluj va disputa primul meci în deplasare, la 25 iulie, şi returul acasă, la 1 august.

CFR Cluj va întâlni în primul tur preliminar al Ligii Campionilor echipa lui Dorin Rotariu, Astana (primul meci în deplasare, la 9-10 iulie, returul acasă, la 16-17 iulie). Dacă va câştiga, echipa clujeană va juca în runda următoare cu formaţia israeliană Maccabi Tel Aviv (prima manşă acasă, la 23 sau 24 iulie, şi returul în deplasare, la 30 sau 31 iulie).

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *