Echipa națională de fotbal a României a fost învinsă, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-2 (0-1), de selecţionata Spaniei, în etapa a cincea a grupei F de calificare la Campionatul European din 2020.
După partida de la București, Spania își păstrează statutul de lider în clasamentul Grupei F, cu maximum de puncte (15), iar „tricolorii” lui Contra au coborât pe locul 4, ei având şapte puncte.
Înainte de startul jocului, s-a ţinut un moment de reculegere pentru fetiţa fostului selecţioner spaniol Luis Enrique. De asemenea, jucătorii au purtat banderole negre în semn de susţinere pentru Enrique. O parte din public nu a respectat total momentul de reculegere şi unii fani au aruncat cu torţe şi fumigene înainte de startul jocului. Crainicul stadionului a făcut un apel la public, menţionând că orice torţă aruncată poate atrage sancţiuni.
Ibericii au deschis scorul dintr-un penalty acordat de arbitru la un fault comis de Ciprian Deac asupra lui Ceballos, iar Sergio Ramos a deschis scorul de la punctul cu var, minutul 29. Până la deschiderea scorului, remarcatul primei reprize a fost portarul Ciprian Tătărușanu, care a avut patru intervenții providențiale în primele 15 minute și a ținut în șa ofensiva „Furiei Roja”, limitând astfel proporțiile scorului.
În debutul părții secunde, Paco Alcacer a împins mingea în poartă din 6 metri după o fază de manual lucrată în apărarea României, iar scorul a devenit 0-2 (47).
Cosmin Contra a mutat inspirat în minutul 56, scoțându-l pe Keșeru și introducându-l pe Florin Andone, iar decizia s-a dovedit a fi una benefică fiindcă golul nu a întârziat să apară. Andone a înscris cu capul de lângă Ramos, după o pasă venită tot cu capul de la Pușcaș (59). 1-2, iar speranțele „tricolorilor” de a smulge un egal au crescut.
Intrările lui Ianis Hagi și Alexandru Maxim au dat aripi ofensivei României, iar echipa a început să le de-a spaniolilor emoții, dar atacurile trupei lui Contra nu au fost finalizate cu gol grație și intervențiilor foarte bune ale portarului Kepa.
România a terminat meciul cu un om în plus după eliminarea lui Llorente după un fault comis asupra lui Pușcaș în marginea careului, de unde Hagi jr. a luat la țintă zidul. Prelungirile au fost agonizante pentru fanii români. Pușcaș a fost blocat de două ori de Kepa, iar Dragoș Grigore a reluat defectuos peste din fața porții goale.
În celelalte meciuri din grupa F, Suedia a învins categoric în Insulele Feroe, 4-0, în timp ce Norvegia a trecut de Malta cu 2-0.
Pentru România urmează meciul cu Malta de duminică, 8 septembrie, de la ora 19:00, pe arena „Ilie Oană” din Ploiești.
Echipele de start:
România: Tătăruşanu – Benzar, Nedelcearu, Chiricheş, Grigore, Toşca – Deac (Maxim ’72), Marin, Stanciu (I. Hagi ’64) – Puşcas, Keşeru (Andone ’56). Selecţioner: Cosmin Contra
Spania: Kepa – Navas, Llorente, Ramos, Jordi Alba – Fabian Ruiz, Busquets, Saul Niguez – Rodrigo (Oyarzabal ’71), Paco Alcacer (Hermoso ’85), Ceballos (Sarabia ’76). Selecţioner: Robert Moreno
Cartonaşe galbene: R. Marin ’30 / Ramos ’29, Saul Niguez ‘75
Cartonaş roşu: Llorente ‘79
Partida a fost arbitrată de germanul Deniz Aytekin, ajutat de Eduard Beitinger, Rafael Foltyn (asistenţi) şi Tobias Stieler (al patrulea oficial). Observator a fost sârbul Zoran Petrovic.
Meciul s-a disputat cu tribunele pline, biletele fiind epuizate în urmă cu câteva zile.
Cum arată clasamentul Grupei F