Universitatea Cluj revine pe terenul de joc mâine, în Cupa României, o competiție pe care dacă o abordezi profesional, în 6 meciuri joci finala. „Studenții” clujeni, cu o Cupă în panoplie, singurul trofeu în istoria Centenară, joacă contra celor de la CSC Sânmărtin Oradea, meci în deplasare care se va disputa pe arena din satul Sântion din comuna bihoreană Borș, de la ora 16:30.
Din tabăra lui „U” răzbat puține informații.
Elevii antrenați de noul team-manager Adrian Falub, de asemenea, antrenor interimar va face astăzi un ultim antrenament, la ora 11,00, iar apoi vor pleca la Sânmărtin.
Din lotul de 20 jucători, din care 3 portari, Universitatea nu va putea conta pe golgheterul Cristian Gavra, aflat în refacere. Acesta a avut oricum un start de sezon slab.
Alt jucător important, Dorin Goga e refăcut, dar e posibil să fie menajat mâine în vederea meciului de campionat.
„U” va ataca cel mai probabul cu talentatul Alex Pop. Fundașul din Insulele Capul Verde, Kay, a rămas la Universitatea, dar i s-a dat ultimatum privind prestațiile sale viitoare după ce a luat roșu în prima repriză la Reșița (min 40) și, mai ales, după ce a fost adus la „U” supraponderal, astfel că Kay a tras tare să… slăbească.
Universitatea va juca apoi o partidă dificilă la Călărași, în campionat, cu Dunărea, în căutarea unei noi victorii din campionat care ar da suflu „studenților”, mai ales că restul granzilor din Liga 2, UTA, Argeș, Petrolul, si surprizele Mioveni și Turris Turnu Măgurele au luat avânt în clasament. Echipa din sud este incomodă.
Cine vine antrenor? Umbra lui Dorinel Munteanu la „U„
Într-un interviu făcut în regie proprie, pe siteul clubului, Falub spune că el nu va fi antrenor principal decât interimar și că se caută antrenor „plin” în condițiile în care Mircea Cojocaru, fidelul lui Ioan Ovidiu Sabău și un om de fotbal conflictual, care s-a certat tare cu ultimii doi antrenorii ai lui „U”, Lobonț și Dulca, dar e foarte apreciat si solicitat de fani, a decis să rămână… metodist.
Săptămâna aceasta s-a zvonit că unul din antrenorii cu care s-a discutat o posibilă venire la Universitatea e Dorinel Munteanu, fost jucător și antrenor al „alb-negrilor”, fost internațional de calibru, dar și antrenor la mai multe echipe de Liga 1.
Deocamdată nu s-a anunțat nimic oficial, dar contacte cu diverși antrenori să vină la „U” există permanent. Iar de asta se ocupă Falub și președintele, consilierul local PNL, Radu Constantea.
Despre ultima achiziție a lui „U” vă invităm să citiți mai jos: