Pas greşit pentru U-BT Cluj-Napoca în gerul din Siberia, primul eşec din grupele FIBA Europe Cup

Baschetbaliştii de la U-Banca Transilvania au suferit prima înfrângere din grupele FIBA Europe Cup miercuri, 6 noiembrie, fiind surclasată în deplasare, în gerul siberian, de mult mai puternica formaţie rusească Enisey Krasnoyarsk, scor 97-87 (25-19, 29-23, 23-25, 20-20). 

Alb-negrii au inaugurat tabela printr-un slam-dunk al lui Donatas Tarolis, dar ruşii au răspuns prin Tomislav Zubčić. Apoi, Darius Morris şi-a desprins de două ori colegii la patru puncte diferenţă, iar Ilya Popov a marcat pentru 17 la 9. Patrick Richard şi Kerron Johnson au limitat ecartul până la finalul primului sfert, când Enisey se află însă în avantaj, 25-19.

Echipa lui Dražen Anzulović s-a aflat la cârma jocului şi în actul secund, astfel că diferenţa de pe tabela de marcaj a depăşit 10 puncte. Zubčić şi Rebić s-au regăsit adesea la finalizare, ajutând gruparea din Siberia să intre la cabine sub adăpostul a 12 puncte, 54-42. Din acel moment, băieţii lui Mihai Silvăşan au alergat permanent după egalare. În sfertul decisiv, jocul oaspeţilor a fost mai solid, Kerron Johnson şi Darko Planinić au furnizat puncte, încleştarea devenind din nou strânsă. Andrei Kalnicenco a dat speranţe printr-un coş de la mare distanţă, 84-80. Johnson şi Tarolis i-au apropiat pe clujeni la patru puncte diferenţă, însă Enisey a ştiut cum să gestioneze finalul şi a obţinut astfel al doilea succes în grupă. 
Enisey şi U-Banca Transilvania îşi dispută primul loc în grupă, ambele bifând două victorii şi o înfrângere, cu un total de cinci puncte. 

Declaratii

„A fost un meci dificil, disputat în faţa unei echipe foarte bune. Enisey are un bilanţ de 3-1 în Liga VTB, acolo unde a reuşit să o învingă pe CSKA Moscova. Au jucători buni, dar acest lucru nu scuză lipsa de intensitate a jucătorilor noştri, precum şi dorinţa lor din debutul întâlnirii. La final ne-am luptat, ceea ce este îmbucurător. Am revenit în joc şi cu puţin noroc am fi putut să întoarcem soarta partidei în favoarea noastră. Vreau să felicit formaţia Enisey, noi am suferit prima înfrângere a sezonului. Trebuie să învăţăm de pe urma acestui meci, să fim mai buni şi să înţelegem că dacă vrem să avem succes, trebuie să învingem astfel de adversari. Drept urmare, la fiecare antrenament şi la fiecare meci trebuie să fim mai buni„, a declarat antrenorul Mihai Silvăşan.

„A fost un meci dificil pentru noi. Am arătat caracter, în special la final, când ne-am revenit. Din păcate, nu a fost suficient. Ei au jucat bine, este dificil să abordezi o partidă pe terenul lor. Ştim că trebuie să jucăm mai bine şi cu siguranţă aşa va fi. Ne trebuia un astfel de meci pentru a fi mai buni. Nu suntem invincibili şi vom fi mai pregătiţi la următoarea partidă”, a declarat Kerron Johnson. 

Următorul joc oficial pentru U-BT Cluj va avea loc sâmbătă, 9 noiembrie, pe teren propriu, cu BC SCM Timişoara, de la ora 19:00.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *