Antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, a prefațat duminică, 1 martie, partida de luni cu Astra Giurgiu, prima din play-off-ul Ligii I, susținând că va fi cel mai greu meci din acest play-off. Tehnicianul feroviarilor a precizat că are probleme serioase în a alcătui lotul pentru această partidă.
El a mai susținut că jucătorii săi încă sunt afectați după meciul cu Sevilla și eliminarea din Europa League și nu toți jucătorii și-au revenit mental și fizic.
„Nu are cum să șteargă nimic ce s-a întâmplat la Sevilla, sigur nu au trecut destule zile ca să fim toți bine, de aceea meciul cu Astra va fi cel mai greu din acest play-off fiindcă vine după un meci de cupe europene.
Nu știu dacă și-au revenit toți mental și fizic, va fi foarte dificil să aleg cel mai bun lot mâine. Voi pregăti meciul cu Astra, e clar că dacă vreau să îl bag titular pe Păun trebuie să îl întreb dacă e pregătit, aș fi preferat o zi în plus, era aur pentru noi”, a declarat Petrescu într-o conferință de presă desfășurată la stadionul din Gruia.
„Pentru mine e foarte greu de gestionat acum pentru că jucătorii își doreau foarte mult să meargă mai departe. M-a surprins foarte mult că ei au jucat astăzi (n.r. Sevilla), dar au schimbat foarte mulți jucători, noi trebuie să facem la fel, dar noi avem un play-off și trebuie să câștigăm fiecare meci”, a mai precizat Petrescu.
Antrenorul campioanei, dezamăgit că performanța CFR-ului nu a fost apreciată prea mult în România
„Eu am plecat în regulamentul în mână, îl am la mine în birou, dacă alții au schimbat regulamentul între timp și nu a ajuns la mine. Noi acolo am fost aplaudați după meci, iar pe ei i-au huiduit. Îmi pare rău că în România efectele au fost prea mici. Cred că și cei de la club nu au reușit să explice prea bine ceea ce am făcut noi în cupele europene. M-am săturat să lupt singur.
A fost un an fantastic, cum era și cu generația de aur de care v-am zis că nu va fi egalată, cred că și performanța asta nu cred că va fi egalată, poate doar dacă vor veni niște ruși să bage bani pentru că cu un buget de 10 milioane de euro ceea ce am făcut noi e mare lucru. Echipa nu a fost apreciată la adevărata ei valoare.
Nu s-a făcut o analiză corectă, nu s-a scris nimic despre această dublă, eu cred că a fost ceva incredibil ce am reușit anul acesta în cupele europene. Sunt și puțin frustrat că am ieșit din cupă, în Europa League am ieșit pentru că așa a vrut un arbitru, iar în campionat mi s-au luat jumătate de puncte. Trebuia să ne calificăm în Cupa României pentru că așa e regulamentul, în Europa League trebuiă să mergem mai departe, iar în campionat nu trebuia să ni se ia punctele.
În play-off noi avem șanse mici să câștigăm campionatul. Nu suntem favoriți.
Îl felicit pe Arlauskis (n. r. a fost inclus în echipa ideală a Europea League), a avut o seară minunată, din păcate nu a a fost de ajuns ca să ne calificăm.
Toate echipele sunt foarte buine in play-off. Toate vor sa ia campionatul”, a mai susținut „Bursucul”.
Alexandru Chipciu, accidentat la antrenament
„Avem mari probleme să facem o echipă pentru meciul cu Astra, Chipciu s-a accidentat și el ieri la antrenament, Costache e suspendat, nu voi putea folosi echipa de Europea League, dacă aș fi putut cred că aș avea șanse mai mari. Mai e și regula U21 care mă dezavantajează.
Le mulțumesc tututor fanilor care au venit la aeroport să ne aștepte, nu mă așteptam să fie așa mulți, îmi pare rău că nu am putut sta mia mult, dar eram foarte dezamăgiți. Avem nevoie de ei și în acest play-off”, a mai susținut antrenorul.
„Într-adevăr, e o decepție mare pentru noi având în vedere faptul că meritam să ne calificăm, dar ăsta e fotbalul, de asta e frumos pentru că imediat avem un nou test pe care trebuie să îl trecem cu brio pentru că atât ne-a mai rămas acest campionat.
Nu prea ne-am odihnit pentru că nu am putut, a fost o decepție destul de mare, ne-am antrenat, ne antrenăm și sper ca mâine să fim la cea mai mare înălțime.
Pot să le mulțumesc spaniolilor, probabil este o satisfacere pentru noi pentru ca am ajucat cu o echipa mare si am iesit cu capul sus. L-am consolat pe Păun pentru că a fost o dezamăgire mare, era un gol extraordinar pentru o calificare extraordinară, însemna foarte mult pentru el și pentru noi, dar ce putem să facem decât să mergem înainte, să sperăm că vom lua campionatul și vom ajunge din nou în această situație să mai trăim aceleași emoții„, a declarat mijlocașul Ovidiu Hoban.
Meciul CFR Cluj – Astra Giugiu va avea loc luni, 2 martie, de la ora 20:30, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia.