Campioana CFR Cluj a reușit să dea lovitura pe piața transferurilor, semnând cu unul dintre cei mai în formă portari din România, Cristian Bălgrădean (31 de ani).
Intrat în ultimele 6 luni de contract cu FCSB, internaționalul a ajuns la un acord cu CFR Cluj și, din vară, va evolua pentru gruparea din Gruia.
Contactat de CFR Cluj, Bălgrădean nu a stat prea mult pe gânduri și a ajuns la un acord cu formația antrenată de Dan Petrescu.
Cota de piață a lui Bălgrădean este de 1.300.000 de euro, conform transfermarkt.de.
Patronul echipei FCSB, Gigi Becali, a tunat la auzul veștii
„Nu e chiar atât de simplu, nu e știre bombă, e bombă atomică. El a semnat deja acum 10 zile, eu am aflat de la o persoană care nu mă cunoaște și mi-a dat mesaj. Am crezut că e glumă și l-am sunat pe el.
‘Da, nea Gigi, am semnat!’ I-am zis ‘Bă, băiatule, ești nebun? Trebuia să anunți’. Tu ai semnat cu o contracandidată. Nu e vorba că nu va mai apăra, dar cum să mai apere el? Nu vreau să îmi fac păcate, dar înseamnă că mingea înscrisă cu Botoșani, de i-a dat-o pe tavă, înseamnă că te gândești la CFR, să ia campionatul. Mi-a zis că i-a fost rușine. Cum să îți fie rușine, mă, să îmi spui? Să i-o dai pe tavă, să bage ăla mingea în poartă nu ți-a fost rușine?
Clubul poate să îl contacteze, dar face o înștiințare în prealabil. Ai voie să semnezi cu el, înștiințându-mă. Tu nu mă înștiințezi, semnezi cu el, o fi luat și o sumă la semnătura…direct mită, cum ar veni.
Am vorbit cu un avocat, nu mai vreau să fac asta. E foarte grav, nu îmi vine să cred. Tu aperi cu Botoșani când erai deja la CFR Cluj? Nu a avut nicio nemulțumire, nu e vorba de așteptat, de ce nu ai anunțat când ai semnat? De ce ai apărat cu Botoșani?
Dacă voiam să prelungim contractul, îi spuneam, nu am avut intenția asta. Aici vorbim de un portar care a apărat cu Botoșani când a semnat cu CFR și care a luat un gol pe care i l-a pus pe tavă. Aici vorbim de viciere de rezultat.
100% nu va fi în play-off. I-am zis să își ia catrafusele și să se ducă la el acasă. ‘Tu ai apărat cu Botoșani, la revedere!’. Să țin spionul în casă?”, a spus Gigi Becali, la ProX.
Cristi Bălgrădean a jucat de-a lungul timpului pentru Minerul Lupeni, FC Brașov, Liberty Oradea, UTA Arad, Dinamo, Unirea Urziceni, CSU Craiova și Concordia Chiajna.