La mulți ani, Dorin Goga! Unul dintre cei mai apreciați jucători ai Universității Cluj împlinește astăzi 36 ani!

Atacantul Universității Cluj, Dorin Goga, împlinește astăzi, 2 iulie, vârsta de 36 ani și a ales să își prelungească contractul cu clubul care l-a lansat în fotbalul mare, cel mai probabil retrăgându-se din activitate în tricoul „șepcilor roșii”.

Golurile sale de multe ori decisive, pasele sale, dăruirea pe teren, instinctul de marcator, ambiția, talentul incontestabil pe care îl are și atașamentul pentru simbolul „U”, l-au dus pe Goga în inimile fanilor clujeni, dar și în Galeria Celebrităților clubului, alături de alte foste glori precum Zoltan Ivansuc, Remus Câmpeanu, Dan Anca, Mircea Luca, Marius Predatu, Szolt Szilagyi și alții.

Născut în Zalău, Dorin Goga are, conform romaniansoccer.ro, pe prima scenă a fotbalului românesc 170 de meciuri jucate, 43 de goluri, iar în Liga a 2-a 138 de apariții și 50 de goluri.

În tricoul echipei naționale a României are o apariție, făcându-și debutul pe 27 ianuarie 2012, la 27 ani, în mandatul fostului selecționer Victor Pițurcă, într-o victorie a „tricolorilor” în amicalul cu Turkmenistan, scor 4-0.

În tricoul Universității Cluj, Goga a strâns 211 meciuri de-a lungul carierei și 103 de goluri, între anii 2003-2008, respectiv 2016-2020. La Politehnica Timișoara, 94 apariții în tricoul violeților și 29 de goluri. La ASA Târgu Mureș a jucat 26 de meciuri și a înscris 3 goluri, ACS Poli Timișoara (22 meciuri / 7 goluri) și Rapid București (14 meciuri / 2 goluri), conform cifrelor furnizate de romaniansoccer.ro.

În plan internațional, Goga a evoluat pentru echipa georgiana Dinamo Tbilisi, unde a evoluat în 27 meciuri oficiale și a înscris 9 goluri, având în palmares Cupa Georgiei, finală în cadrul căreia a înscris un gol. Acesta a mai trecut și pe la gruparea israeliană Hapoel Ramat Gan, alături de care a câștigat Cupa Israelului și unde a jucat în 12 meciuri, înscriind un gol.

TOP 10 GOLURI reușite de DORIN GOGA

Alte momente și faze importante create de cel poreclit „Poetul”

Vasile Manu

10 ani de experiență în presă. Am scris și scriu în continuare și pentru eClujeanul.ro din luna iulie 2012, foaiatransilvana.ro și clujulpolitic.ro. Am acoperit toate domeniile de activitate, politic, social, administrativ, iar din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

One thought on “La mulți ani, Dorin Goga! Unul dintre cei mai apreciați jucători ai Universității Cluj împlinește astăzi 36 ani!

  1. suporterul iulie 7, 2020 at 1:10 am

    La multi ani, Dorin! Talent adevarat. Un jucator de mare caracter.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *