Miercuri după-masă au avut loc jocurile din primul tur al Cupei României, în sezonul 2020/2021. În această fază au fost implicate patru echipe din județul Cluj, două chiar jucând între ele.
Sănătatea Cluj și Unirea Dej s-au întâlnit la Jucu pentru „prima repriză” a duelului direct, cele două urmând să se dueleze și sâmbătă în prima etapă a ligii a treia.
Dejul a deschis scorul prin Andrei Pop (15), pentru ca atacantul Cosmin Tilincă să egaleze situația (41). De altfel, reușita lui Tili-gol a fost ultima din timpul regulamentar, jocul ducându-se în prelungiri.
Aici, uniriștii au rezolvat partida în două minute, prin golurile lui Andrei Pop (97, din penalty) și Florin Blaj (98). La faza loviturii de pedeapsă, Dan Matei a fost eliminat din tabăra „virușilor”.
„Specialista cupei” a redus din diferență, 2-3, prin Raul Ciupe (110), dar Dejul a beneficiat de o nouă lovitură de la punctul cu var, iar Florin Blaj a reușit „dubla” (120+1), stabilind scorul final, 2-4.
Unirea s-a impus în cele din urmă după 120 de minute, câștigând primul joc direct cu Sănătatea și a avansat în turul secund al cupei. Cele două formații vor juca din nou sâmbătă, tot la Jucu, de data aceasta în campionat.
Sticla Arieșul Turda, lovită de probleme medicale, fără șansă la Ungheni
A treia echipă clujeană implicată în prima fază a Cupei României, Sticla Arieșul Turda, s-a deplasat pe terenul nou promovatei în Liga 3, Unirea Ungheni.
Turdenii au acuzat o serie de probleme la nivelul lotului, datorate infectărilor cu COVID-19. De asemenea, a fost și primul joc, fie amical sau oficial pentru Sticla Arieșul din luna martie încoace.
Formația mureșeană a profitat de situație și a condus la pauză cu 4-0, golurile fiind marcate de Raul Iliescu (21, 40) și Gyury Bodor (31, 38). Reușita de onoare pentru Turda a fost semnată de Marius Ionescu (90+2).
După înfrângerea cu 1-4 de la Ungheni, pentru Arieșul urmează debutul în „C”, tot sâmbătă, pe terenul celor de la CS Ocna Mureș.
Arieșul Mihai Viteazu, eliminată la „masa verde”
Ajunsă în premieră în această fază a competiției, micuța formație din Liga 4 Cluj nici nu a apucat să evolueze cu Industria Galda. Potrivit Liga2.ro, cei de la Arieșul nu au avut vizele medicale pe carnetele de joc, iar arbitrul a fluierat finalul meciului după 15 minute de așteptare.
Rezultatele complete ale turului I pot fi văzute AICI.
Foto: dej24.ro