CFR Cluj caută victoria în meciul cu Chindia pentru a-și menține invincibilitatea în Liga 1

CFR Cluj a revenit de la Stockholm după victoria în fața campioanei Suediei, Djurgarden, scor 1-0, succes care i-a asigurat calificarea în play-off-ul Europa League, iar în campionat va primi vizita formației CHindia Târgoviște.

Partida feroviarilor din etapa a cincea a fost programată duminic, 26 septembrie, de la ora 19:00, pe arena din Gruia, iar trupa lui Petrescu este invincibilă în acest sezon competițional, având șansa să lege a treia victorie consecutivă.

„Din fericire suntem cu moralul bun după victoria din Suedia, dar sunt convins că vor fi puțin obosiți jucătorii indiferent dacă sunt cei care au jucat sau nu. Nu am avut timp să ne refacem, nici eu nu am avut timp, dar ăsta e programul și sperăm să avem cât mai mult acest program și să ne calificăm mai departe în cupele europene.

Nu știu dacă va fi un jucător pe care mă gândesc să îl bag pentru că i-aș face rău, nu a avut timp să își revină, posibil să schimbăm tot lotul și vom vedea dacă suntem ca anul trecut și avem un lot puternic sau nu. Mie mi se pare că anul trecut eram puțin mai bine, mai așezați pe toate posturile, acum sunt două-trei posturi neacoperite și sper să nu se vadă la meciul de mâine”, a declarat antrenorul Dan Petrescu în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei cu Chindia.

Laude pentru Chindia și antrenorul Emil Săndoi

„Ținând cont că sunt alți jucători nu ar trebui să fie relaxați, ar trebui să îmi demonstreze că merită să joace la CFR, cei care au jucat mai puțin, dar Chindia nu mai e echipa de anul trecut care juca numai pe atac, e echipă mult mai cu balanță, cu echilibru, mai așezată și va fi mult mai greu pentru noi. Emil Săndoi e un antrenor foarte bun, pe care îl cunosc foarte bine, organizează foarte bine apărarea, e și un băiat deosebit și va fi o plăcere să mă întâlnesc cu el mâine, dar sper să fiu eu mai fericit după meci”, a mai precizat Bursucul.

Petrescu l-a lăudat pe Paolo Vinicius și a declarat că numai de portughez depinde dacă va dori să continue la CFR. „Sigur că e fundașul central care a dat cele mai multe goluri dintre toți câți i-am antrenat, goluri importante pentru echipă și pentru mine ca antrenor.

Totul depinde de el, nu de noi, dacă el va dori să continue și se simte bine, vă dați seama că asta ne dorim, dar mai e până în vară și numai el poate să decidă ce vrea. Dacă vrea să rămâne jucător sau orice la echipă, e binevenit, e un băiat profesionist, extraordinar și serios”, a mai susținut acesta.

Trupa feroviară ocupă locul 2 în clasamentul Ligii I după patru etape, cu 10 puncte, la cinci în spatele liderului CS Universitatea Craiova.

Vasile Manu

13 ani de experiență în presa locală din Cluj. Am scris și acoperit toate domeniile de activitate, sport, politic, social, administrativ. Din iunie 2019 sunt în slujba sportului din Cluj odată cu înființarea sportulclujean.ro.

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8