Unirea Dej și Sănătatea Cluj au dat-o la pace. Turda simte iar gustul victoriei și Someșul Dej urcă pe podium

Ultima rundă din 2020 a adus un nou derby județean, terminat nedecis, dar și două victorii pentru celelalte reprezentante ale județului Cluj.

Unirea Dej a tratat întâlnirea cu Sănătatea Cluj, a treia din acest sezon, cu moralul ridicat din mai multe cauze. Dejenii nu doar că nu au cedat în fața „virușilor verzi” în precedentele două întâlniri, dar veneau și după un succes la Ocna Mureș (3-1, într-o partidă restantă), ce le asigura prima poziție la întreruperea campionatului.

Foto: Ziarul Unirea

Liderul seriei a IX-a a început în forță, iar Florin Blaj a deschis scorul, avantaj ce avea să dureze puțin, egalarea venind peste două minute prin Cosmin Tilincă. Totuși, Unirea a intrat la cabine cu 2-1, Ionuț Rus fiind autorul golului.

Dan Matei a egalat, din nou, situația pe tabelă, dar de data aceasta bucuria oaspeților a fost de scurtă durată, Mihai Kereki punctând aproape imediat pentru 3-2. Andrei Ceaca a readus-o pe Sănătatea în meci, 3-3, după care a fost eliminat pentru al doilea cartonaș galben.

Chiar și cu un om în plus, dejenii nu au putut să-l învingă a patra oară pe Lăzăreanu și au pierdut primele puncte pe teren propriu. În ciuda acestei remize, Unirea „iernează” pe primul loc în clasament, cu 25 de puncte acumulate.

Schimbarea antrenorului, cheia încheierii seriei negre

Foto: turdanews.net

Sticla Arieșul Turda s-a despărțit la începutul săptămânii de tehnicianul Constantin Olariu, în locul căruia a fost adus artizanul promovării turdenilor în eșalonul terț, Artur Podar.

Atitudinea a devenit schimbată în bine, iar Sticla s-a impus fără emoții, 4-1 cu CS Ocna Mureș, „lanterna roșie” a seriei a IX-a. Turdenii au obținut de altfel și prima victorie pe „Municipal”, ieșind din pasa proastă din ultimele săptămâni.

Florin Dan a fost eroul gazdelor, cu un hattrick, ultimul gol fiind semnat de Vali Lemnaru.

Cățărare pe ultima treaptă a podiumului

Foto: Facebook FC Someșul Dej

Surpriza plăcută a seriei a X-a, Someșul Dej, care inițial ratase promovarea directă în Liga a III-a, încheie anul cu un rezultat pozitiv, victorie la baza sportivă din Sânmartin.

Băieții lui Alpar Meszaros au avut parte de un duel dezechilibrat la prima vedere, deplasându-se pe terenul modestei Luceafărul Oradea, singura grupare fără victorie în turul de campionat din serie.

Orădenii au fost cei care au deschis scorul, dar Someșul a replicat de trei ori, prin Flaviu Boierean, Florin Brumă și Daniel Popa, reușita din prelungirile partidei pentru Luceafărul nemaicontând în rezultatul final. cu 3-2 în deplasare, dejenii urcă momentan pe podium, însă au două jocuri în plus față de CAO 1910 Oradea și Sportul Șimleu Silvaniei.

Un singur meci mai rămâne de disputat pentru formațiile clujene înaintea pauzei competiționale, Sănătatea Cluj având de disputat restanța cu CSO Cugir, din etapa a 9-a. Partida va avea loc în județul Alba, pe 18 noiembrie de la ora 14.

Foto: Facebook FC Unirea Dej oficial

Bucsi Krisztian

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8