Clubul de handbal feminin Universitatea Cluj a anunțat prin intermediul paginii de Facebook programarea a două jocuri amicale în zilele premergătoare reluarii Ligii Florilor.
Handbalistele vor juca în Sala Sporturilor „Horia Demian” cu Măgura Cisnădie săptămâna viitoare. Partida va avea loc pe 7 ianuarie, începând cu ora 16.
Două zile mai târziu, pe 9 ianuarie, clujencele se vor deplasa la Zalău, pentru duelul cu echipa lui Tadici, de la ora 17.
Campionatul intern se va relua în perioada 12-13 ianuarie, U Cluj urmând să joace împotriva Rapidului, în Sala Sporturilor „D.P. Colibași” din Brașov (12 ianuarie, ora 16).
Tot în anunțul pe rețeaua de socializare, clubul a precizat și faptul că antrenamentele sunt conduse de „secundul” Sebastian Micola până când noul tehnician va fi prezentat.
Foto: Facebook U Cluj Handbal Feminin Oficial