Un nou pas bun pentru CFR. Victorie la limită la Sfântu Gheorghe.

CFR Cluj s-a impus cu greu 1-0, în fața celor de la Sepsi , într-un meci, în care gazdele au avut un om minus încă de la începutul reprizei secunde.

Partida de la Sfântu Gheorghe a început cu formația covăsneană în atac, iar după numai 5 minute de joc CFR Cluj scapă cu fața curată. Ștefănescu profită de o eroare în zona apărătorilor centrali, îl driblează pe Bălgrădean, dar șutul acestuia este respins miraculos de Manea de pe linia porții. Pressing-ul formației conduse de Leo Grozavu a sufocat defensiva ardeleană. Goalkeeper-ul clujenilor, Bălgrădean s-a remarcat spre sfârșitul primei părți când a avut un reflex bun la șutul lui Ștefănescu, care a scăpat ușor de marcajul fundașilor și tot în aceiași fază a închis poarta în fața lui Gal(min 37).

În prima parte Sepsi a fost de departe echipa mai bună, reușind să țină la cutie trupa lui Edi Iordănescu. Jocul feroviarilor nu a funcționat de loc pe faza de atac, astfel echipa nu a avut niciun șut pe poartă sau vreo acțiune mai periculoasă în prima parte. De altfel, nici în compartimentul defensiv lucrurile nu s-au legat, apărătorii clujenilor fiind de multe ori depășiți ușor la atacurile gazdelor.

Al doilea mitan, începe bine pentru feroviari, după ce la Sepsi este eliminat Bouhenna după o intrare la Deac(min 47). Prima șansă importantă pentru feroviari vine târziu, Aurelio reia bine după un corner, însă Niczuly scoate de sub transversală(min 66). Câteva minute mai târziu CFR Cluj profită de avantajul numeric și deschide scorul prin Debeljuh, care îndeplinește o simplă formalitate, după pasa perfectă a lui Costache, 0-1 (min 71). Intrat la pauză între buturi, Sandomierski are o intervenție de zile mari în fața lui Bajrovic, care îl depășește pe portarul feroviarilor în primă fază, însă acesta se redresează și oprește perfect șutul (min 87). În minutul 92 CFR Cluj merita să primească un penalty după o respingere cu mâna a lui Tincu, dar Hațegan decide să acorde doar corner.

După eliminarea lui Bouhenna, CFR a profitat de omul în plus și s-a impus peste gazde, cu toate că formația pregătită de Leo Grozavu a încercat din răsputeri să schimbe soarta meciului.

În urma acestui joc, CFR Cluj îi egalează la puncte temporar pe cei de la FCSB. Următorul joc pentru ardeleni va fi împotriva celor de la Hermanstadt, luni 25 noiembrie.

Echipe de start:

SEPSI: Niczuly – Deligiannidis, Bouhenna, B. Mitrea, Fl. Ștefan(Nouvier min 64) – Gal-Andrezly(Tincu min 52), Vașvari, Tortella, Ștefănescu – L. Fulop(Bajrovic min 64), G. Dragomir(Aganovic min 7)
Rezerve: J. Fernandez, Tincu, Bajrovic, Nouvier, Csiszer, L. Kovacs, N. Tamas, Aganovic, Achahbar

CFR CLUJ: Bălgrădean(Sandomierski min 45) – C. Manea, D. Ciobotariu, A. Burcă, Camora – C. Deac(Itu min 84), Hoban(Aurelio min 56), Djokovic – V. Costache(Carnat min 74), Debeljuh, Pereira(Chipciu min 45)
Rezerve: Sandomierski, Soares, Chipciu, Vojtus, Itu, Carnat, Luis Aurelio, Ben Youssef, Susic

Cartonașe galbene: Lorand Fulop, Aganovic, Bouhenna/Pereira, Djokovic

Cartonașe roșii: Bouhenna

Stroia Cătălin

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8