Băieți de 10! U-BT „mătură pe jos” cu BCM U Pitești și termină un nou turneu perfect în campionat

Nici în cadrul turneului de la Sibiu, U-BT nu și-a găsit un adversar care să îi oprească seria de victorii. După 93-78 cu Pitești, Donatas Tarolis și compania ajung la 10 succese în LNBM.

U-BT: Dixon – Edwards – Guzman – Grasu – Stipanovic

Pitești: T. Gheorghe – Jeremic – Măciucă – Bishop – Jevtovic

Timp de doar câteva minute a persistat un oarecare echilibru pe tabelă în primul sfert, U-BT fiind cea care a condus în permanență. Piteștiul a egalat de trei ori (8-8, 10-10 și 12-12), însă după ultimele secunde „cap la cap”, Dixon și Stipanovic au rupt jocul, 17-12.

Edwards i-a dus pe studenți prima dată la +10 pe tabelă, 22-12, în timp ce Patrick Richard a pus punct final primului sfert cu o treiță, scor 27-14. Clujul a terminat astfel primele 10 minute cu un impresionant „run” de 15-2!

Distracție până la pauză

Scorul s-a dus rapid la 20 între, 37-17, Ștefan Grasu punctând din afara arcului de cerc. „Vulturii” nu au avut puterea și prospețimea necesară să scadă din avantajul deținătoarei Cupei, fiind mereu la minim 20 de puncte în spate.

Intrarea în ultimul minut din prima repriză a adus o nouă triplă, de data aceasta prin Mike Dixon, 56-26, fiind cel mai mare avantaj al clujenilor după două sferturi. Totuși, Mihai Măciucă a închis seria coșurilor, pentru 56-29 la pauză în favoarea lui U-BT.

Richard și Guzman au ajuns la 10 puncte marcate, Jevtovic (9) fiind principalul marcator al Piteștiului după 20 de minute. Clujul a aruncat excelent de la distanță, 77%, Dixon, Grasu și Richard având chiar procentaj imaculat. De altfel, băieții lui Silvășan au avut peste 70% la orice tip de aruncare, dominând lupta și la recuperări (17-11)!

U-BT aproape de perfecțiune pe aruncare, Piteștiul rămâne cu procentaje modeste

Argeșenii au putut tăia din diferență până la -23, printr-un slam-dunk din partea lui Nikola Jevtovic (58-35). Clujul nu a fost impresionată de începutul de sfert al treilea din partea adversarilor și s-a dus la 72-39.

Minutul final al sfertului a adus trei atacuri finalizate cu coș, dintre care două de partea alb-negrilor. Mike Dixon a încheiat sfertul cu o aruncare precisă din afara arcului de cerc, pentru 78-44. Băieții lui Silvășan și-au continuat aportul defensiv excelent, BCMU nereușind nici de această dată să treacă de 15 puncte înscrise pe sfert.

Piteștenii profită de relaxarea totală a Clujului

Câștigătoarea fiind stabilită de minute bune, U-BT a redus total turația și i-a lăsat pe adversari să se apropie pe tabelă. Cu un minut și jumătate înainte de ultima sirenă, Goran Gajovic și-a adus formația la -11, scor 87-76. Au fost și penultimele două puncte ale argeșenilor, în timp ce Guzman a stabilit scorul final, 93-78.

Deși a luat categoric ultimul sfert, 34-15, BCM U FC Argeș Pitești a suferit a patra înfrângere stagională, iar clujenii au ajuns la 10 victorii în LNBM, continuându-și seria invincibilă pe plan intern.

Patrick Richard a devenit pentru a doua zi consecutivă principalul marcator pentru U-BT, cu 19 puncte, 2 recuperări și 2 pase decisive, pe lângă 7/8 la nivelul aruncărilor. Richard a fost urmat de tandemul Mike Dixon și Karel Guzman (14 puncte), respectiv Donatas Tarolis (12 puncte, 5 recuperări, 2 assist-uri).

Goran Gajovic a încheiat cu 17 puncte, 8 recuperări și 4 pase decisive pentru formația viola, fiind principalul marcator, urmat îndeaproape de Nikola Jevtovic (16 puncte, 4 recuperări, 2 pase decisive) și Mihai Măciucă (14 puncte, 2 recuperări, 2 intercepții).

Foto: u-bt.basketball / ActionFoto.ro

Bucsi Krisztian

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8