Oficialii lui CFR Cluj au transmis, în semn de fair-play, un mesaj de condoleanțe cu ocazia trecerii în neființă a legendarului Remus Câmpeanu, jucător emblematic pentru Universitatea Cluj.
„Odihnește-te în pace, Remus Câmpeanu! Indiferent de rivalitate, toți suntem egali în fața morții, iar vestea că o legendă a fotbalului clujean a plecat dintre noi ne copleșește profund. „Clujean de Onoare”, Remus Câmpeanu, simbolul Universității Cluj, a trecut la cele veșnice la vârsta de 82 de ani, la doar câteva zile după decesul soției dânsului.
Născut la Cluj, fostul fundaș și-a petrecut întreaga carieră la „U”, marcând un gol memorabil în victoria din finala Cupei României din 1965, câștigată cu 2-1 de Știința Cluj în fața Piteștiului la care evolua marele Nicolae Dobrin.
După ce a agățat ghetele în cui, a ocupat în mai multe rânduri diverse funcții executive sau onorifice în conducerea „șepcilor roșii”.
Cu acest prilej, suflarea CFR-istă transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au apreciat și iubit. Drum lin spre stele, Remus Câmpeanu!„, au precizat cei de la CFR.