Ionuț Badea, noul director sportiv al Universității Cluj

Noua conducere administrativă a clubului de fotbal FC Universitatea Cluj l-a desemnat pe fostul antrenor al echipei, Ionuț Badea, în funcția de director sportiv, în locul lui Daniel Stanciu, care va pleca la sfârșitul acestui sezon competițional.

Contractul directorului sportiv se va încheia la final de campionat. Acest lucru nu s-a făcut rapid, pentru a nu crea șocuri. Directorul sportiv actual are contract până la final, dar am adus deja un alt director sportiv, în persoana domnului Ionuț Badea, a spus directorul executiv al Universității Cluj, Ovidiu Blag, într-o conferință de presă.

Am avut discuții cu Enache pe această temă(n.r. alegerea noului director sportiv). Sunt sigur că amândoi vor colabora bine și acest lucru nu îi va leza sub nicio formă din atribuții lui Costel Enache. Acest lucru este necesar în procesul de dezvoltare a echipei. Dacă va fi să mai agreem toți termeni, este doar o chestiune de zile și vom anunța oficial venirea lui Ionuț Badea” a mai spus Ovidiu Blag

Ionuț Badea a avut două mandate de antrenor al Universității Cluj în perioada 2010-2012. De asemenea, ca antrenor acesta a mai activat la Pandurii Târgu Jiu, Internațional Curtea de Argeș, FC Brașov și FC Argeș, cu ultima echipă reușind în sezonul anterior promovarea în prima divizie. În CV-ul lui Ionuț Badea mai figurează și mandate de antrenor secund în naționala U21 în perioada în care principal se afla Daniel Isăilă și la naționala mare pe când antrenori principali au fost Anghel Iordănescu(ultimul mandat) și Cristoph Daum.

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8