CFR Cluj va întâlni miercuri seara, 28 aprilie, de la ora 19:00, pe FC Botoșani, pe teren propriu, în etapa a 4-a a play-off-ului Ligii 1. Partida din Gruia se va desfășura în cadrul unei etape intermediare, a doua consecutivă.
Clujenii au făcut primul pas greșit din acest play-off sâmbăta trecută, pierzând tot acasă împotriva Craiovei cu scorul de 1-2. Acel meci a reprezentat prima înfrângere pe teren propriu în mandatul lui Edi Iordănescu și totodată s-a încheiat o serie de 5 meciuri fără gol primit de feroviari. Norocul CFR-ului este că FCSB nu s-a îndepărtat în vârful clasamentului în urma înfrângerii suferite împotriva celor de la Sepsi. Cele două echipe se află tot la un punct distanță, doar Craiova s-a apropiat la 4 puncte de locul 2.
De cealaltă parte, Botoșani a înregistrat prima victorie din play-off în etapa trecută. Trupa lui Marius Croitoru a învins pe teren propriu pe codașa Academica Clinceni cu 2-1, printr-o dublă semnată de albanezul Realdo Fili. Moldovenii au avut un start greoi în play-off împotriva a două candidate la titlu. În prima etapă au suferit o înfrângere probabil nemeritată împotriva lui FCSB, gafa portarului Pap fiind decisivă în economia rezultatului final. În a doua etapă, Botoșaniul a ținut piept Craiovei chiar pe Oblemenco, reușind un rezultat de egalitate.
Ultima partidă dintre CFR Cluj și FC Botoșani a avut loc în plină iarnă, pe un teren înghețat, aproape impracticabil. Meciul de pe municipalul din Botoșani a început promițător pentru clujeni, aceștia deschizând scorul repede prin Debeljuh. Însă elevii lui Croitoru au întors rezultatul până la pauză prin golurile marcate prin Enriko Papa respectiv Mihai Roman. Acel meci a reprezentat pentru CFR o șansă de a trece pe primul loc al clasamentului dar de fiecare dată când au avut această posibilitate, clujenii au făcut pași greșiți.
Botoșaniul va fi o nucă tare de spart pentru elevii lui Edi Iordănescu. Marele atu al lor este terenul propriu unde CFR nu a pierdut niciodată în fața moldovenilor. În ultimele 4 partide disputate pe Dr. Constantin Rădulescu cel mai bun rezultat scos de moldoveni a fost un egal în iulie 2018, una dintre cele 3 partide din primul mandat al lu Edi Iordănescu.
Edi Iordănescu despre adversara de mâine:
„Faptul că adversarul nostru vine fără o miză extraordinară este un avantaj pentru ei. Noi avem un singur rezultat care ne poate valida lupta în continuare pentru titlu și acela este clar o victorie, trei puncte. Suntem pregătiți pentru un adversar motivat, cu valorare al competiției noastre care a făcut jocuri foarte bune, care-și merită locul în play-off. Adversarul nostru știe să fie și organizat și agresiv și care poate să pună și calitate în joc atunci când își dorește să atace pentru că au jucători valoroși și care vedem că a devenit o prezență regulată în play-off.”
