Liderul la zi al Ligii I, CFR Cluj, întâlnește codașa din play-off, Academica Clinceni, joi, 6 mai, de la ora 17:00. Partida care va avea loc pe stadionul ilfovenilor marchează debutul returului din play-off și totodată al 6-lea meci direct dintre cele două formații.
Clujenii au un moral foarte bun după ultimul rezultat, egalul contra FCSB-ului obținut în ultimele minute, rezultat care îi ține pe feroviari în vârful clasamentului. Cu o singură înfrângere în ultimele 8 meciuri, CFR trebuie să își continue forma bună pentru a-și consolida poziția de lider.
Academica a dat o mână de ajutor CFR-ului etapa trecută, când echipa lui Ilie Poenaru a reușit să învingă pe Universitatea Craiova, scor 1-0, în urma autogolului marcat de Marius Constantin. În acest fel oltenii nu au putut să se apropie de primul loc în contextul egalului dintre primele două clasate. Victoria de duminică seara a fost de fapt singurul rezultat pozitiv al Clinceniului din acest play-off în care ilfovenii au pierdut primele 4 meciuri inclusiv cel cu CFR.
Ultima partidă dintre cele două echipe a avut loc la startul play-off-ului. A fost un meci în care ardelenii s-au întrecut în ratări în prima parte iar super-golul lui Adrian Păun a facilitat victoria acestora, mijlocașul fiind urmat pe tabela de marcaj de Ciprian Deac respectiv de Gabriel Debeljuh. A fost un început perfect pentru feroviari, o victorie la scor de neprezentare care a fost urmată de rezultate bune în afara înfrângerii împotriva Craiovei pe teren propriu.
Cu două zile înainte de meci, antrenorul Edi Iordănescu și-ar fi anunțat jucătorii că nu va mai continua la CFR Cluj din vară, chiar și în cazul în care vor câștiga campionatul. Discursul antrenorului ar trebui să fie un plus de motivație pentru jucători, care să aducă al 7-lea titlu în Gruia, dar mai important, primul pentru Edi Iordănescu. Până la urmă el a redresat echipa după plecarea lui Dan Petrescu și a adus-o în această situație foarte favorabilă.
„De când sunt eu aici, i-am învins mereu pe Clinceni, însă asta nu ne garantează nimic. Avem nevoie neapărat de cele 3 puncte. Sunt atuuri pe care le avem, sunt si dezavantaje. Dar, cel mai mare plus al nostru este momentul. Când am venit eu eram la 4 puncte de lider, iar acum suntem primii. Sunt lucruri foarte importante. Am fost criticat de-a lungul timpului ca nu sunt activ, acum ca sunt prea activ”.
„Toți am vrea un fotbal spectaculos, însă rezultatele contează. Mă bucur că am reușit sa ținem două puncte între noi și FCSB. Senzația e că, cu cât ne apropiem de final jocurile par din ce în ce mai grele. Probabil pentru că sunt din ce în ce mai puține meciuri, iar presiunea e uriașă” – a spus Iordănescu înaintea meciului de la Clinceni