„U” Cluj cedează cu Dinamo în SuperLigă. „Studenții” au condus la pauză

Echipa de rugby masculin a Universității Cluj a pierdut în etapa a 7-a a SuperLigii CEC Bank, 20-35 (17-14), pe terenul lui Dinamo.

Bucureștenii au deschis scorul rapid, dar „U” a venit la conducerea disputei în minutul 23 după eseul lui Pricopie și transformarea lui Mazăre. Același Mazăre a trimis printre buturi o lovitură de pedeapsă în ultimul minut al primei reprize, stabilind scorul pauzei, 17-14 în favoarea clujenilor.

Loviturile de pedeapsă irosite de universitari au început să coste și deși Dinamo era în inferioritate numerică, a putut prelua conducerea.

De-An Akermann a adus liniștea în Ștefan cel Mare cu eseul din minutul 74, punctul cuvenit pentru bonusul ofensiv fiind asigurat de transformarea lui Wiliam. Dinamo a câștigat în cele din urmă cu 15 lungimi diferență, 20-35, consolidându-și poziția a treia în clasament.

Etapa viitoare, ultima înaintea unei pauze de 3 luni, aduce un adversar puternic la Cluj-Napoca, pe SCM Timișoara (13 iunie, ora 13.30).

Foto: Facebook Rugby Romania

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *