CFR Cluj începe campionatul pe teren propriu împotriva nou promovatei FCU Craiova 1948, echipa antrenată de Adrian Mutu, cel care a fost pe lista clujenilor după despărțirea de Edi Iordănescu. Va fi al patrulea meci oficial pentru feroviari din acest sezon în timp ce oltenii vor debuta în noua stagiune pe „Dr. Constantin Rădulescu„.
Ardelenii au arătat o formă mixtă în cele trei partide disputate până acum în „dubla” cu Borac, respectiv Supercupa cu cealaltă echipă din Craiova, CSU. Dacă în manșa tur cu bosniacii clujenii au dominat adversara clar și au câștigat cu un scor pe măsura evoluției, celelalte două partide au fost și ele dominate de echipa lui Șumudică însă luciditaea la finalizare a fost inexistentă pentru ardeleni, care în 210 minute au marcat o singură dată având 35 de șuturi spre poartă.
CFR nu a fost deloc eficientă în startul acestui sezon, iar acest aspect ar putea da mari bătăi de cap antrenorului clujenilor împotriva campioanei din Liga a 2-a.
FCU Craiova vine după un sezon în care a dominat eșalonul secund al fotbalului românesc, câștigând play-off-ul ligii secunde cu 54 puncte, la 5 lungimi de Rapid București. Noua echipă a fostului selecționer de tineret, Adrian Mutu, a făcut 10 transferuri până la data partidei. Printre cele mai importante sosiri se numără trei jucători cu experiență în prima ligă din Belgia, Mamadou Bagayoko, Samuel Asamoah și Sekou Sidibe au venit liberi de contract. Cei doi golgheteri ai oltenilor din sezonul trecut au rămas în echipă, Claudiu Bălan și Hugo Compagno vor fi vârfurile pe care Mutu se va baza în acest sezon și probabil și în meciul din Gruia de mâine seară.
„E primul meci din Liga 1, noi am mai jucat trei meciuri. Este un joc normal de campionat, pe care va trebui să-l tratăm ca atare și să câștigăm. Vor fi schimbări în echipă pentru că venim după 120 de minute jucate în deplasare. Jucătorii care vor intra ar trebui să demonstreze că merită să fie la CFR.
N-am reușit să-i vizionăm foarte bine, va fi destul de greu să pregătesc acest joc. Am încercat să iau ultimul lor joc, cu Hajduk, dar a fost foarte prost filmat. Știu câte ceva despre ei, dar nu le pot da detalii amănunțite jucătorilor mei. Suntem lipsiți de informații clare”, a spus Marius Șumudică, la conferința de presă.