Una dintre contracandidatele lui „U” Cluj la promovare ar putea fi retrogradată din Liga 2

Potrivit GSP, câteva cluburi din Liga 2 vor notifica FRF pentru ca formația celor de la Petrolul Ploiești să fie exclusă din Liga 2, după ce vicepreședintele „lupilor galbeni”, Mihai Dogaru, ar fi încercat să-l mituiască pe arbitrul partidei CS Mioveni- Aerostar Bacău în sezonul recent încheiat, pentru ca echipa din Moldova să poată câștiga jocul din ultima etapă a sezonului regular. La rândul ei Petrolul trebuia să triumfe în fața Universității Cluj, iar Rapidul trebuia să facă egal cu Metaloglobus și la rândul ei Csikszereda trebuia încurcată de CSM Slatina, astfel Petrolul Ploiești ar fi intrat în play-off-ul de promovare în Liga 1.

Ce spune regulamentul

Cluburile doresc ca decizia să fie luată pe regulamentului disciplinar al FRF, unde la articolul 60 alineatul c) este precizat faptul că se impune retrogradarea echipei în următorul eșalon inferior.

Ce răspunde FRF

Într-o conferință de presă, Răzvan Burleanu le-a răspuns jurnaliștilor legat de acest caz:

„Decizia e luată de justiție și nu avem în momentul de față nicio decizie a vreunei instanțe care sancționează clubul Petrolul. Da? Prin urmare, dosarul se va închide, urmează să parcurgem toate etapele” a spus Răzvan Burleanu

*Așadar, FRF a considerat că Mihai Dogaru ar fi acționat în nume propriu și nu în calitate de angajat al clubului.

FOTO: Mihai Rusu

sportulclujean

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

c84f6441-c169-4dc1-a330-8081262660f8