Universitatea Cluj a debutat cu dreptul în noul sezon competițional 2021-2022, învingând în prima etapă cu scorul de 3-0 (3-0) formația de pe malul Begăi, Poli Timișoara.
Golurile victoriei au fost înscrise de Valentin Alexandru (10), Albert Hofman (32) și Sergio Ribeiro (34).
Antrenorul Erik Lincar a avut o recidivă după operația la tendon suferită și a stat pe toată durata meciului jos. Acesta nu a venit la declarațiile de după meci.
„Ne bucurăm foarte mult pentru victorie, pentru joc, pentru prima repriză care a fost extraordinară și bineînțeles modul și felul cum au tratat jucătorii partida. Sunt fericit pentru jucători și pentru staff.
Ne bucurăm că fanii au venit în număr destul de mare. E important ca fotbalul să se joace cu spectatori pentru că fotbalul așa este frumos”, a declarat Gabriel Giurgiu, director sportiv, la finalul meciului.
„Ne bucurăm în primul rând pentru cele trei puncte, astăzi sărbătorim, iar mâine ne vom gândi la meciul de la Buzău. Mă ajută foarte mult că am debutat cu gol în tricoul Universității, îmi dă încredere și cel mai important sunt cele trei puncte. Ne bucurăm că s-a terminat cu bine.
Această victorie ne dă încredere, obiectivul nostru este să intrăm în play-off, iar după aceea să ajungem în primele două locuri care promovează direct. Sperăm să continuăm așa, să rămânem modești, formăm o familie, iar la sfârșit să ne bucurăm cu toții”, a declarat atacantul lui „U” Cluj, la finalul meciului.

Declarația lui Valentin Alexandru
Duminică, 8 august, de la ora 12:00, Universitatea Cluj va evolua, în deplasare, pe terenul formației FC Buzău.