Clubul de fotbal FC Universitatea Cluj s-a impus la scor de neprezentare într-un adevărat derby de tradiție al fotbalului românesc, împotriva Politehnicii Timișoara, în prima etapă a sezonului 2021-2022 din Ligaa 2-a,
„U” Cluj a început în forță partida, iar prima ocazie a venit în minutul 2 după o centrare bună a lui Mitrea și o reluare puțin peste a lui Valentin Alexandru. Șapte minute mai târziu, Blejdea a fost aproape de gol după un șut din colțul stâng scos cu greu de golkeeper-ul timișorenilor. Un minut mai târziu, Ribeiro i-a pasat în careu lui Hofman, care a fost faultat, însă mingea ajuns la Valentin Alexandru, iar acesta a marcat pentru 1-0. Elevii lui Linkar au mai avut o șansă importantă la un corner executat de Ribeiro, Dican s-a înălțat perfect dintre fundații adverși, însă a reluat puțin peste poartă (min 20).
După o perioadă în care oaspeții au echilibrat jocul, „U” Cluj își arată colții și marchează prin Hofman cu un șut plasat din afara careului (min 30) 2-0. La nici câteva secunde după ce oaspeții au bătut de la centrul terenului, „șepcile roșii” recuperează și marchează din nou, de această dată prin Sergio Ribeiro, care a înscris cu o execuție plasată de la marginea careului (min 31): 3-0. Ultima șansă din prima repriză a fost ratată de Hofman la ultima fază, după un contraatac plecat de la Mitrea.
Prima parte a fost dominată autoritar de Universitatea Cluj, care nu le-a dat nicio șansă celor de la Poli Timișoara. În comparație cu ultimele sezoane, „studenții” au arătat ca o echipă revitalizată cu toate șansele la promovare.
Formația de pe Bega a avut prima șansă în cea de-a doua parte prin Sofran, care a tras de la marginea careului, dar Micle a avut un reflex bun și a scos mingea în corner (min 50). Un sfert de oră mai târziu, „studenții” au venit cu replica, iar Sergio Ribeiro a oferit o pasă magistrală pentru Blejdea, care a scapăt singur cu portarul, dar finalizarea acestuia nu a fost cea mai bună, balonul fiind respins de Păduraru (min 66).
Până la finalul partidei, clujenii s-au aflat la controlul partidei, iar formația antrenată de Erik Lincar a luat cele trei puncte fără emoții.
Echipe de start:
„U” Cluj: Micle – Gîț, Gugu, Ispas, Mitrea – Dican (Haită, min 70), Balgiu – Blejdea (Pîrvulescu, min 70), Ribeiro (Țurcan, min 77), Hofman (Moraru, min 85) – Alexandru (Voinea, min 77)
Rezerve: Gorcea, Vomir, Taub, Moraru, haită, Novac, Pîrvulescu, Țurcan, Voinea
Poli Timișoara: Păduraru – Bocsan, Mera, Ignea, Pamfile – Ignea – Radu (Doru, min 65), Rus (Benzar, min 53), Zaluschi (Ursu, min 53), Bîrnoi – Axente (Oanea, min 76)
Rezerve: Devenish, Minteuan, Moțiu, Doru, Benzar, Ursu, Oanea, Costea
Cartonașe galbene: Ursu
Arbitru principal: Luccian Rusandru (Sfântu Gheorghe)
Asistenți: I. Bucsi, F. Tunyogi
Arbitru rezerv: Andrei Țiții
Delegat de joc: D. Paraschiv (Dr. Turnu Severin) / Obs. de arbitri: Ș. Szilaghi (Satu Mare)
Etapa viitoare, Universitatea Cluj va evolua în deplasare, duminică, 8 august, de la ora 12:00, cu FC Buzău.
[Best_Wordpress_Gallery id=”6″ gal_title=”U Cluj – Poli Timisoara, 3 august 2021″]FOTO: Mihai Rusu