Marius Șumudică dezamăgit de prestația jucătorilor din meciul de la Belgrad: „Sper să trăiască aceeași umilința pe care o trăiesc și eu”

Antrenorul CFR-ului a recunoscut umilința trăită împotriva Stelei Roșii Belgrad la conferința de presă de după partidă. Acesta nu a ezitat să își certe jucătorii a căror greșeli individuale au dus la acest scor fluviu.

„Trebuie să recunoaștem că este un rezultat rușinos datorat unor greșeli individuale incredibile. Sper ca jucătorii mei să trăiască aceeași umilință și aceeași stare sufletească pe care o trăiesc eu în momentul de față. Am întâlnit o echipă mai odihnită decât noi. S-a văzut în duelurile unu contra unu, au câștigat practic toate duelurile. În prima repriză au ajuns de două ori la noi în careu și am primit două goluri. În a doua repriză le-am făcut cadou două goluri. În momentele în care încercam să echilibrăm partida, venea câte un knock-out. În a doua repriză am luat goluri de Cascadorii râsului, nici când antrenam în Divizia C nu am văzut așa goluri. De data asta trebuiau să fie vreo 6-7 jucători aici lângă mine și să vă explice ei ce s-a întâmplat. Ar trebui să le fie rușine de acest Petrila, un copil de 19 ani care și-a dorit foarte mult astăzi.”

Am întâlnit o echipă, în opinia mea normală, care a profitat de greșelile noastre, cu jucători de valoare și foarte bine plătiți. În astfel de meciuri dacă faci cadou, îl pui sub brăduleț și îi mai pui și fundiță, ce să fac eu de pe margine? Să iau pistolul să îl împușc pe acela când scapă pe contraatac? Dacă aș avea ca la PlayStation sau ca la FIFA aș încerca să fac ceva.

Este cea mai neagră seară a acestui club, și a acestor jucători. Trebuie să își asume fiecare fiindcă unii cred că sunt senatori de drept în această echipă dar nu demonstrează cu nimic. Nu vin să-mi acuz jucătorii, dar nici nu pot să fiu oaia neagră tot timpul și să mă cert cu toată presa din România. Când am fost vinovat am recunoscut. La Cluj va trebui să spălăm rușinea care pentru mine este una de proporții.”

Daniel Kerekes

Learn More →

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *