Universitatea Cluj a cedat primul meci oficial, 22-30 (6-17) în Cupa României, împotriva formației HC Zalău. Diferența mare s-a format în primele 30 de minute, când sălăjencele au înscris o serie de goluri ușoare.
Patru handbaliste noi și-au făcut loc în „primul 7” al Universității (Nichitean, Șerban, Bazon și Orșivschi), dar lipsa mai multor jocuri de pregătire în această perioadă s-a văzut din primele minute, când „alb-negrele” s-au chinuit pe atac și n-au putut-o învinge pe Kelemen.
Zalăul a trecut în avantaj și s-a desprins la 0-5, moment în care banca tehnică a Clujului a solicitat primul time-out. În fine, Alexandra Orșivschi a modificat în premieră tabela în dreptul lui „U” (1-7, minutul 10), dintr-o aruncare de la 7 metri.
Câteva intervenții inspirate din partea Vioricăi Țăgean au menținut diferența la sub 10 goluri între, dar Zalăul a atins acest prag în ultima turnantă a reprizei, 5-15, gol Bianca Berbece de la 9 metri. Pe final de primă parte cele două combatante s-au anihilat reciproc, doar Moisin și Toth înscriind în ultimele patru minute și formația lui Tadici avea un avantaj liniștitor, 6-17.
Atacul începe să arate puțin mai bine
Georgiana Bazon a marcat primele goluri ale studentelor în partea secundă, dar Krisztina Toth nu s-a lăsat mai prejos și cu trei reușite la rând a desprins Zalăul la 8-21, asta deși sălăjencele au început să-și odihnească mai multe titulare.
Universitatea a punctat de cinci ori fără să încaseze gol, prin Orșivschi, Cordoș, Moisin (x2) și Zegrean, cea din urmă la capătul unei contre (13-21). Gruparea lui Tadici a anihilat însă rapid seria bună a Clujului și Vrabie a urcat avantajul din nou la +10, scor 13-23.
În ultima parte a meciului „U” Cluj s-a apropiat cel mult la șapte lungimi (19-26), în cele din urmă terminându-se -. Zalăul avansează în sferturile Cupei, unde va da peste învingătoarea dintre CSM Deva și CSU Știința București, în timp ce Moisin și compania vor continua pregătirile pentru startul Diviziei A.
Handbal Club Zalău – CSU Cluj-Napoca 30-22 (17-6) / Au arbitrat Georgiana Lungu și Mihaela Paraschiv (Neamț), iar observator FRH a fost Viorel Dobre (București)
Zalău: Kelemen, A. Popescu – portari; Vrabie 6 goluri, T. Popescu 5, Toth 4, Bujor 4, Dindiligan 3, Berbece 2, Jlezi 2, Bălăceanu 2, Mihart 1, Mărginean 1. Antrenor: Gheorghe Tadici
„U”: Țăgean, Dumanska – portari; Moisin 5 goluri, Nichitean 3, Gherghe 3, Orșivschi 3, Zegrean 3, Bazon 2, Cordoș 2, Lupașcu 1. Antrenor: Ioan Ani-Senocico
Foto: Facebook U Cluj-Napoca Handbal Feminin